De Viță Nobilă

Mâinile lor se înfig în talia mea de parcă eu aș fi avut puterea să le țin piept, micile mele atentate de a mă elibera nici nu se fac simțite de ei în timp ce mă târăsc afară din conac. Câteva trăsuri se zăresc în curte și ei mă înghesuie în una din ele, în ciuda încercărilor mele disperate de a protesta. Ușa era încuiată și nici nu am apucat să răsuflu căci deja ne mișcăm din loc. Îmi privesc părinții în disperare pe geamul trăsurii cărora nu le venea să creadă ce s-a putut întâmpla într-o fracțiune de secundă.

‼️În curs de editare, lectură plăcută!