Fata din Jad

Tot ce vrea este să știe care îi e scopul.
Toți pretind că au habar ce fac cu viețile lor scurte ca zilele pe timp de iarnă. Pentru ea viața în sine este o contradicție, ea însăși a devenit bipolară și nu se poate hotărî ce să simtă: iubire sau ură, fericire sau tristețe, agonie sau extaz...toate aceste le ține în inima ei de jad.
Ei nu îi plac oamenii. Cu fiecare căutatătură urâtă și critică, cu fiecare reproș, inima ei mai crapă puțin asemeni unui glob de cristal. Înăuntrul inimii ei se află aur pur. Este rece ca zăpada și are o privire de gheață, însă o dată ce o rănești se topește și acei ochi verzi-argintii înghețați se inlăcrimează și din ei incep să curgă lacrimi cristaline de jad. Părul ei lung și ondulat este de un verde de nedescris. Corpul acestei ființe este pe cât de firav, pe atât de tare. A trecut prin multe și totuși nu s-a spart în bucățele. Are o siluetă slăbuță. Picioarele ei sunt lungi și fine, iar mișcările ei sunt grațioase. Degetele ei fragile ating rămurelele copacilor cum roua primăverii atinge florile de cireș. Când lumina lunii dansează pe pielea ei palidă, aceasta pare să fi fost modelată de mâinile unui sculptor. Este ca o statuie care a prins viață. Pielea ei strălucește ca jadul lustruit. Corpul ei pare a fi făcut din cristal pur și gheață. Ea este o imagine a perfecțiunii. Este imposibil de spus dacă este cu adevărat o zeiță sau nu, deoarece pare atât de mică și fragilă. Nimeni nu știe cine este. Nu vrea ca nimeni să știe de existența ei. Nu vrea atenția nimănui. Ar fi un păcat ca cineva să-i tulbure somnul liniștit.
Ea este sensibilitatea sub forma unei inimi de jad. Zace jos pe covorul umed de iarbă, iar pământul e moale, ca o îmbrățișare maternă.