....

O pornisem încet spre parc, cu gândul să-mi sorb în cea mai desăvârșită tihnă țigara de seară.M-am așezat pe o bancă, chiar în margine,și am observat,fără interes, că la capătul opus mai ședea cineva.O tânără ,cu păr lung și negru ce-i acoperea chipul , stând cu capul plecat și privirea ațintită spre o fotografie. O ține strâns. Atât de strâns , încât nu mi-am putut da seama ce reprezenta. O auzeam suspinând și , deși am încercat să-mi desprind privirea, n-am izbutit. M-am apropiat de ea și am întrebat-o, oarecum jenat de situație, dacă pățise ceva. Și-a ridicat fața și , trecându-și o mână peste frunte, m-a lăsat să o văd mai bine. Doi ochi mari și negri, înlăcrimați , mă priveau cu uimire. Întinzându-mi mâna spre ea,am repetat ceva mai convingător "ai pățit ceva?" .Întrebarea se pierdu în întuneric,fără ecou. Indignat de ce tocmai se petrecuse,eram hotărât să plec când, tânăra îmi întinde fotografia.