. Pusă la pământ de trecut și rănită de umanitate, Raya ajunge cu speranța unui viitor mai bun în Ankora City. Un oraș în care, spera ea, va scăpa de haosul ce a înghițit-o și va putea ieși la suprafața apelor întunecate în care a fost aruncată fără milă de cei ce trebuiau să o protejeze. Dar ce se întâmplă când tânara ajunge să facă parte din întunericul de care fugea? Venită în căutarea unui cămin, Raya găsește o familie, o familie în care e acceptată de aproape toți membrii, cu excepția unui ,,lup acru" ce lasă aparențele să îi conducă judecata. Niciun membru al haitei nu se aștepta să se iște un război între adolescenta ce refuză să asculte și vârcolacul care este obișnuit ca ordinelele să îi fie ascultate. Raya nu se aștepta să simtă atâta ură pentru un bărbat atât de impunător precum el, iar Enzo nu se aștepta să își dorească atât de mult să scape de fata ce abia îi ajunge până la piept. Timpul trece, amenințările vin, iar ei învață să coopereze pentru binele haitei. Asemănările și durerea trecutului îi vor apropia, însă umorul negru al destinului va avea grijă să-i surprindă, provocând o prăpastie adâncă între inimile puternice ale amândorora. Și totuși, undeva în lumea asta, există un echilibru dintre ură și iubire, iar cei doi știu sigur de ce parte vor sta, sau cel puțin așa cred ei.