Elegia nefastei ilustre

În Era Crucială, pe când Soarele Atotputernic își dădea ultima suflare, un poet și-a imortalizat admirația înflăcărată într-un pergament aflat sub puterea statorniciei muzicale. Astfel, fiind convins că va reuși să-i asigure muzei sale viața eternă, și-a așteptat sfârșitul, purtând în sufletul său doar resemnare și iubire veritabilă.

Totuși, înainte ca Sideralia să fie mistuită în întregime, Ursitele Ascensiunii Astrale au dăruit întregului Univers o ultimă binecuvântare: o portiță spre supraviețuire.

Într-adevăr, aceasta este numai o elegie neprețuită pentru Marii Preoți care, odată cu Renașterea Lumii, au întors spatele atât Zeilor Primordiali, cât și Făgăduiților. Însă, până când semnul ignoranței lor va fi întors înzecit, pentru locuitorii Threcypiniei, indiferent de statut, rasă sau specie, această elegie transformată cu trecerea ireversibilă a timpului în legendă, stă la baza întemeierii Noului Univers și, descrie, în mod detaliat, Ascensiunea Astrală - jertfa Făgăduiților.

Aceasta este o poveste care conține mai puțin tema consecințelor năzuinței care, uneori, nu pot fi asumate numai de o persoană, ci mai mult tema obligației asumării consecințelor ispitirii care, de cele mai multe ori, sunt rezultatul egoismului născut din iubire.

2023, ManetteWilhelmina. ^^

© Toate drepturile rezervate