Priveste-mă

Fug de văntul ce-mi ciufulea părul și intru la metrou.Simt cum un aer deprimant îmi patrundea în celule.Stau in picioare,ca de obicei,sprijinindu-mi coastele de o bară.Cănd imi ridic privirea din pămănt,zăresc doi ochi albastrii conturați de gene lungi si negre. Îi priveam deja de căteva secunde ,dar într-o clipire ușile se închid,mă îndepîrtez și ochii rămăn lucind în beznă . Cobor,oarecum dezamăgit și mergănd spre gară îmi umplu sufletul cu fumul de tigară.
Îmi arunc un ochi în stânga,un ochi în dreapta...pana mi s-au intors ochii,mi-a venit și inima la loc....trenul plecase. Încă o zi,încă un tren...pierdut ! Bun...cumpăr o cafea mai amară ca viața și aștept trenul următor.Sosește și sunt întămpinat de aceleași fețe banale,aceeași atmosferă anostă.
- E liber ?
Schițez din cap un gest scurt,fără să acord vreo importanță persoanei din față mea.Privesc apusul,parcă îmi hrănește sufletul bolnav ...
Mă trezesc din visare :
-Ai un foc? Îi simțeam zămbetul in glas.
Ce încercare stupidă de a-mi atrage atenția.Îi răspund nonșalant :
-În tren nu se fumează,domnișoară !Deja mă simțeam cu douazeci de ani mai bătrăn.
-Știu,a...oprit ...
-Înteleg,nu fumez ! îi răspund scurt,pe un ton aspru.Miroseam a tutun de la trei poște,dar nu voiam să îi dau satisfacție silfidei.
Revine dupa căteva minute,inundăndu-mi sinusurile cu nicotină .Simțeam că toți porii pofticioși îmi cerșesc asta,dar spre norocul meu,mai erau doar cateva minute pănă la destinație. ..
Cobor din tren grăbit,încerc zadarnic să aprind țigarea,dar bricheta nu mai avea gaz. Deja tensiunea îmi crescuse ...Chestii ieftine de doi bani ! Silfida din tren îmi sare-n ajutor cu un foc .
- Ha ...parcă n-aveai foc ? Tonul vocii devenise oarecum prietenos,probabil din cauza fumului ce îmi străbătea plămănii .
-Ha... parcă nu fumai ? Zise ea,afișănd un zămbet larg.
-Parcă ! Mă întorc și plec .