Mi-am deschis ușor pleoapele. Soarele aruncă săgeți de foc spre trupul și fața mea. In toiul acestei dimineți, am ales să mă bucur de tot ceea ce are să aducă natura. M-am coborât din pat și am înaintat zece pași spre geam, privind spre pădurea umbroasă. Șoapta din miezul nopții mi-a revenit iar în minte: -,, Melen, e aici.'' - Nu, i-am zis. Nu este, a murit. Am rostit a doua oară același răspuns. Mi-am frecat tâmplele cu vârfurile degetelor și am început să fac exerciții de respirație corect. Lumea mea s-a prăbușit. Mi-am întors din nou privirea spre geam și i-am răspuns: - Fără tine, raiul meu s-a transformat intr-un loc mai îngrozitor decât iadul.