Din cerneala si sange

Suntem în avion spre Cuba. Din prea multe motive...Primul, nu e cel care declanșează situația. Dar al doilea cu siguranță. Vreau sa scap de trecutul mizerabil, care e plin de :droguri, alcool, pericol. Ce oraș pitoresc, nu? Ce frumos pare totul. Mașini de epoca. Magazine colorate si pline de viata. Oamenii zambesc, se plimba, beau cafele la fiecare colt de strada. Apartamentul, e mai mult decat bun. Mancarea absolut gustoasă. Sa zicem ca am scapat de o grija, si am dat de alta.Mult mai mortal decat orice fel de drog. Orice fel de alcool. Nimic nu se compara, cu aceei ochii verzi, pe care nimeni nu îi putea decolora. Nimic si nimeni nu putea sa îl doboare. Nu era un sfânt sau o ușă de biserica. Era un francez, a cărui ochii, erau ca un coșmar. Sa vorbești cu el, nu era un noroc era un sacrificiu. Odata ce ai rostit ceva, nu știi daca vei mai respira, asta depindea numai de el. 9 luni fara suflare. 9 luni, în care se pot întampla, mai mult decat oricine s-ar gândi.Numai în Cuba, în unul dintre cele mai periculoase țării. Oare a facut o greșeală ca a plecat din New York? Oare se va întoarce cu inima, sfărâmata ca o oglinda? Singura speranță, este ca are o casa acolo unde poate numi acasa. Se lasa năruita de aceei
ochii. Se lasa prea ușor, iar la sfârșit se va arde, poate chiar va înceta sa îsi aminteasca. Parul lui, parul ei. Total diferiti, singurele lucruri comune, sunt inimile. Oare e doar o distracție prosteasca de a lui, sau chiar simte o fărâmă de încredere? Apoi sa afle ca sunt colegi de apartament, nici gand. Nu e tocmai un amanunt, amuzant, ci unul ucigator. Unul în care, jocul de șah, se termina. Capatul lumii, celei micii. Micul Francez, nu pare asa mic, fiindca face parte în unul dintre cele mai dăunătoare, iar nimeni nu scapă cu viața. Se va termina prost, nu-i așa? Toate poveștile încâlcite au nevoie si de un bine venit sfârșit. Un lucru știm. Va începe cu ei, si se va termina ori cu ea, ori cu e