38 chapitres Terminé Contenu pour adultes||dragoste|| dramă|| comedie romantică||
Volumul doi din seria "Simte tăcerea "
***
Timpul vindecă toate rănile. Sau cel puțin asta obișnuim să auzim. Dar oare este adevărat? Oare este într-adevăr timpul, singurul lucru care poate vindeca cicatricile sufletului? Suntem noi proprii noștri dușmani, tot noi suntem cei care ne complicăm destinul?
După plecarea lui Arax, totul pare să se fi schimbat. Nimic nu mai este cum obișnuia să fie, iar asta creează un declin în balansul blondului. Tot ceea ce știa pare să fi rămas în trecut, în acea zi care l-a nenorocit încă o dată. Persoanele pe care le iubea, au avut lupte la rândul lor, iar odată cu timpul, și sentimentele s-au rătăcit, au fost purtate de gânduri și ascunse departe. Iar el încă o dată, va trebui să își dea seama dacă sufletul lui este damnat la pierire, sau dacă cea de-a doua lui șansă, încă nu este stinsă, și arde, încet dar sigur.
Atunci când viața ne dă palme după palme, renunțăm la a mai lupta, sau ridicăm la rândul nostru, pumnul?
"- Știi când am priceput ce înseamnă viața? Atunci când o aveam în dreapta mea, și totuși la mii de kilometri depărtare."
Coperta minunată este realizată de @Niko308