Tell me your secret....

Liniștea sumbra se așterne in camera întunecată de hotel unde singura vapaie ce mă poate face sa disting ceva este lumina ce se străduiește sa pătrundă printre jaluzelele ferestrei. Însă deși circumstanțele nu-mi erau deloc de ajutor in veșnica mea încercare de a fi dominanta si de a fi cu un pas înainte măcar o data, reușesc sa stau in continuare dreapta pe marginea patului chinuindu-mă încontinuu să-mi acopăr cât mai mult corpul chiar dacă micuța pânza ce se așternea pe mine și pe care trebuia sa o numesc halat nu era deloc de acord cu intențiile mele. Deși întunericul domina in încăpere, îl puteam vedea exact cum stătea pe acea canapea cu una din mâini întinsa pe măsuța unde unde se afla paharul cu tărie iar de cealaltă ajutându-se sa-și sprijine capul. Picioarele ca de obicei se aflau unul peste altul dar nu într-un mod normal așa cum o făceau toti cei pe care ii întâlnisem pana acum și reprezentau pentru mine eleganța, nu, felul sau de a sta era amortizant, te făcea sa speri ca este atent la tine când de fapt tu știai in adâncul tau ca este pierdut in negura minții lui. Liniștea începea sa mă apese din ce in ce mai tare pe suflet însă eram prea mândra in rolul meu ca sa fiu eu prima ce o va sparge, așa ca stăteam tăcută și așteptam sa-și termine de nimicit gândurile ce îl năpădeau. Și deși nu voiam sa recunosc nu voiam sa termine pentru ca știam ce va urma și ca îmi va demola tot ce imi construisem in cap numai din cauza lui. Ii simteam privirea pe mine ii știam modul de a mă privi însă de data asta nu mă mai încălzea așa cum o făcea încă de la început, de data asta mă simteam încercată, folosită și racita in suflet. Îl văd cum își schimba poziția ceea ce înseamnă ca se hotărâse ce să-mi spună. Lacrimile mele nu mă ajutau deloc și deja le simteam in colțul ochilor gata sa năpădească pe obrajii mei ca mai apoi sa se transforme in picături de foc.
"-Vo