Sub cerul Bologniei

«« Undeva sub cerul înstelat al Bologniei două jumătăți ce nu aveau idee că se completează, se ciocnesc puternic unul de celălalt.

Briggite Esposito, o fire pe cât de introvertită, pe atât de liberă și sinceră cu persoana potrivită. Sensibilă, uneori poate chiar prea ușor de rănit. Fragilă, asemănătoare cu porțelanul, dar totuși colorată ca un curcubeu după o furtună tragică.

Totuși, singurul detaliu omis de Salvatore Morelli cu desăvârșire e că Briggite poate sfâșia pe oricine, până și cu lacrimi în ochi, atunci când este profund rănită.

Cu o ușoară aroganță, dar și pe buna dreptate căci chipul îi poseda o frumusețe de milioane, reușește să atragă atenția fără ca măcar să își dorească acest lucru. Iar Briggite nu îi demonstrează contrariul, nici nu îi devine excepție de la regulă. Învelișul de băiat rău nu o împiedică să vadă pe sub straturile de cărămidă pe care și le-a construit cu tact de-a lungul vieții sale complicate. Nici masca glumeață și care se vrea a părea pictată de veselie și culori aprinse.

Un lănțișor dispărut. Sentimentul puternic de vinovăție. Minciuni cât să umple o carte întreagă, dar pe care dragostea o împiedică să le vadă. Un accident de mașină. Secrete care nu își au rostul. Frica de fiorii iubirii și de cei ai necunoscutului.

Și dacă toate astea reprezintă ceea ce ei încearcă să numească un întreg, atunci alegerea nu mai contează. E impasibilă.

Că e adevăr ori pură minciună, ambele au două tăișuri la fel de ascuțite. »»

© 2025 Marah Mawhiba.