Kill my love

Dacă mi-ar bate azi cineva la uşa sufletului, i-aş zice să plece, că nu mă mai aflu acolo. Astăzi eu nu mai sunt eu nici aici, nici acolo, nici dincolo, nicăieri. M-am pierdut. Poate o să treci pe lângă mine pe stradă şi n-o să mă recunoşti. Nici eu nu mai ştiu cine sunt. Pentru că am fost eu şi a durut mai tare ca oricand. Şi mi-am dorit să fiu altcumva, să amputez părţi din mine, să cos altele la loc, să funcţionez bine lângă el. Şi am spus ce a vrut să audă şi am înăbuşit ce nu trebuia să simt şi am tăcut când cuvintele cereau răspunsuri incomode. Şi a durut să-i ofer totul cuiva care nu m-a vrut. Dar am dat, am dat, am dat, până când n-a mai rămas nimic. Şi când n-am mai avut ce să dau mi-a spus atunci că mie nu-mi pasă; şi din nou a durut. 
M-am mulat mereu după oamenii de lângă mine, am fost cel mai crud agresor al propriei mele inimi. I-am impus să tacă, când să bată, cât de tare, cât de repede, i-am ajustat mereu ticăielile după oamenii care mi-au fost alături.