Zeckaryah

-Poți să te rogi cu voce tare? spune ea în șoaptă, lăsând să îi scape un căscat.

-Vrei să îmi auzi rugăciunea? crapă el un zâmbet în colțul gurii, mândru că prezența lui reușește să o miște măcar puțin pe calea spre lumină.

-Nu.. nu tocmai. Doar îmi face plăcere să aud rugăciunile celor cărora li s-a oferit un răspuns măcar la una dintre ele la un moment dat. Îmi ține disprețul cât se poate de puternic încă. îi răspunde înapoi la întrebare și se întoarce cu spatele către el, lăsându-l să își facă rugăciunea în genunchi lângă patul ei în continuare.

Zeckaryah închise ochii fără să îi mai ofere vreun argument și își împreună din nou palmele pe marginea patului ei, începându-și rugăciunea de la capăt, de data aceasta cu glas tare. Fie efortul cât de mic și neînsemnat, era totuși un pas în față.

.

-Nu ar trebui să fumezi în fața Casei Domnului, știi asta! Este un mare păcat! o atenționează Zeckaryah privind spre cupolă.

-Mai contează un rău mic, când am altele mai mari pe lista Tatălui tău? răspunde ea furioasă și stinge țigara de la jumătate chiar pe lemnul băncuței maronii.

-Când ai să încetezi cu această încăpățânare a ta? Nu te va aduce nicăieri... La urma urmei, dacă nu crezi și chiar există ceva acolo sus, ai pierdut tot. Însă dacă tu crezi și nu există, nu ai pierdut absolut nimic. îi reproșă absent, privind cu drag către picturile din afara bisericii.

-Scutește-mă, înaripatule! îi trânti zeflemitor și se ridică de jos privindu-l cu dispreț. Vechea poveste cu care ne îndobitocesc toți travestiții ăia de preoți în rochii negre. Dă-mi pace și du-te acasă! Îți pierzi timpul cu mine.

-Nihil sine Deo, Caina. Ai să înveți la momentul potrivit. îi șopti dezamăgit înapoi, evitând să o mai privească.