La viteză maximă!

La viteză maximă!

  • WpView
    LECTURAS 159
  • WpVote
    Votos 2
  • WpPart
    Partes 8
WpMetadataReadContinúa
WpMetadataNoticeÚltima publicación dom, oct 27, 2024
WpInfo
Ficción
Romance
"Nu cred că am auzit bine. Carlita vrea ca eu să fiu operatoarea lui Erik Williams? Cel mai groaznic om pe care-l știu? Nu s-a sinchisit să vină la antrenamente de când a venit "tati" cu banii pentru echipă, într-un moment critic. Este prea ocupat să se distreze cu fetele de la birou și să dea ordine stânga-dreapta, crezându-se Buricul Pământului. Nu o să cad și eu sub vraja lui, niciodată. Ochi de culoarea ierbi de munte, păr creț întunecat și ten măsliniu sunt o capcană pentru orice femeie, nu și pentru mine." Însă situația accelerează la viteza de 350km/h... "Primele două lumini mă trezesc la realitate, următoarele două îmi amintesc de ce sunt aici. Colegi mei mă caută, dar n-au șanse să mă găsească, cum nici Erik să-mi audă vocea. Beculețele din mijloc prind culoare, mă încordez. Penultimele mă fac să conștientizez de riscul pe care mi-l asum fiind aici și de consecințele pe care o să le sufere echipa dacă mă prind. Ultimele se aprind în sfârșit, îmi aduce nostalgia de altă dată, corpul meu trezindu-se la viață. Se sting... apăs accelerația și trec de linia de start." Dar asta e doar începutul... "Pistruiata a făcut senzație fără să afle nimeni. Toți cred că colegul meu, Emanuel, a început de pe locul 15 și a terminat pe 7. Dar adevărul este cu totul altul. Operatoarea mea cu față inocentă a distrus piloții cu ani de experiență. Cum a făcut-o în acea seară. Părul de culoarea apusului flutura prin geamul mașini. Pistruii abia se vedeau de lumina slabă a farurilor, dar ochi ei ca cerul rămân la fel de intenși și de pătrunzători. În seara aceea, Fluturele Stacojiu a fost adversara mea. "
Todos los derechos reservados
#4
f1
WpChevronRight
Únete a la comunidad narrativa más grandeObtén recomendaciones personalizadas de historias, guarda tus favoritas en tu biblioteca, y comenta y vota para hacer crecer tu comunidad.
Illustration

Quizás también te guste

  • Make me smile
  • Între Pericol Și Dorință
  • Semnul lui
  • Sinners in Temptation // Reign of Sinners I
  • Sub cerul care arde
  • DORINȚE ASCUNSE
  • Gamble on souls
  • Ultimul glonț
  • Nu-mi răpi inocența
  • Forțată să fiu a lui

CARTE NECORECTATĂ Alexia Ethan, fiica lui Damian şi a Biancăi ajunge să trăiască prima ei dragoste la doar şaptesprezece ani, aşa cum şi mamei ei a trăit-o. Nu e genul care să iasa cu câte un baiat in fiecare zi asa cum colegele ei o fac, ba din contra! Singurul iubit pe care l-a avut a fost colegul ei de gradinita care o pupa pe obraz doar ca sa-i ofere bomboanele. Christian Middleston e un om de afaceri influent, dur, rece,stingher si dominant ce merge mereu pe premisa: le-o tragi şi pleci. Nu vrea o relaţie şi e mereu serios, iar nimic nu-l face sa zâmbească. Destinul face ca el si mama Alexiei sa lucreze împreună la un proiect si asta il face pe Christian sa o intalneasca pe EA. Toate starile prin care va trece datorita ei, fiecare zambet, privire, atingere... Fiecare sărut si fiecare clipa impreuna îi fac pe cei doi sa se iubeasca. Hopurile apar, durerea, singuratatea, moartea persoanelor dragi. Oare cum va trece Alexia peste toate astea? Oare EL o va ajuta? Volumul doi din seria "Psycho love" Cărţile pot fi citite şi separat. ÎN CURS DE EDITARE!

Más detalles
WpActionLinkPautas de Contenido