a doua oară, monte carlo

Dacă ar fi avut șansa a se întoarce în trecut, Eira Neath, ar fi făcut stângul împrejur și l-ar fi ocolit pe Antoine Blanchar, băiatul a cărui îi rupse inima după ce o învățase a bată. Căci când primise vestea că mama ei era pe patul de spital, într-un stagiu terminal, nici nu se obosi a-l vedea o ultimă dată.

Sau poate că nu ar fi acceptat niciodată oportunitatea de a fi student de schimb într-o țară atât prestigioasă precum Monaco, acel câteva luni, căci nici nu apucase a termina anul școlar, le-ar fi petrecut alături de mama sa, care își dăduse deja duhul când Eira ajunse acolo.

Și-ar fi dorit să nu-l fi cunoscut niciodată, cu atât mai mult în ziua în care se întoarse de la locul ei cu normă întreagă de la magazinul din colț de drum, iar în căsuța poștală găsi plicul care parcă îi râdea în fața,

cu tot ce ar fi putut fi al ei, dar nu a fost.

Antoine Blanchar se căsătorea, și pentru a îi răsuci cuțitul în rană, s-a gândit că asta e un lucru pe care nu și-l-a dorit a rata.

Și să fie al naibii de nu avea dreptate.