Dig deeper

Nu îi puteam distinge trăsăturile în întuneric. Este un hărțuitor, un demon. Este Hades întruchipat și tot ce își dorește este să îmi ia și ultima fărâmă de viață dar nu mă împotrivesc - simt că nu îmi dă voie universul. Mă uitam abătută prin sticla care trona în loc de tavan dorindu-mi ca, odată cu furtuna, să dispar și eu. Noaptea începea să se așterne deasupra orașului New York. Picurii de apă se izbeau agresiv peste sticlă.

Îl simțeam privindu-mă. Știam ca este în fața casei păzindu-mă de orice persoană care avea să intre sau să iesă fără ca el să știe de existența ei. Am bătut din palme stingând luminile din cameră. Mă simțeam precum o nălucă. Am străbătut holul casei până la scările de marmură mergând țintă spre bucătărie. Am mers spre suportul de cuțite și am înșfăcat unul oarecare.

Aveam un tricou alb, subțire, pe mine. Eram aproape goală în fața lui. Mi-am poziționat cuțitul între sâni. Buzele i s-au desprins într-un zâmbet demonic. Și-a îndreptat spatele în timp ce scotea pachetul de țigări din buzunar. După primul fum i-am văzut limba trecându-i peste buze.

Nu există așa ceva în acest univers.

Puneam presiune pe mânerul cuțitului. Un fir subțire de sânge mi s-a prelins pe abdomen. Privirea întunecată nu i s-a schimbat deloc. Lacrimile îmi curgeau șiroaie pe obraji. Am aruncat cuțitul prin geam căzând în genunchi și țipând cât mă țin plămânii.

Râsul lui dement răsuna printre picăturile alerte de ploaie inundându-mi liniștea. Eram pe cale de a ceda. Mă simțeam total pregătită să îi pun punct. M-am săturat de el.

M-am săturat.