Skyla a învățat, pe pielea ei, că nu poate conta pe nimeni. Fiecare noapte petrecută plângând, fiecare vânătaie ascunsă sub hainele mult prea largi, fiecare promisiune sfărmată ca o frunză de toamnă. În lumea ei, nu există refugiu. Nu există iubire care să rămână, nici măcar un colț de speranță care să nu fie copleșit de frică. Viața ei este un labirint întunecat, cu un singur drum: cel al suferinței.
Apoi, apare Hunter. Exact opusul ei. Curajos, imposibil de neobservat, cu o încredere în sine care ar face orice zid să tremure. Hunter este tipul care nu știe ce înseamnă să stea deoparte atunci când simte că ceva nu e în regulă. O vede pe Skyla mai bine decât se vede ea însăși. Dincolo de zâmbetele care nu ajung niciodată la ochi, dincolo de privirea obosită, dincolo de durerea pe care o ascunde, el simte că ceva nu e în ordine. Și, în loc să plece, alege să rămână. El înțelege că, uneori, pentru a ajunge în sufletul cuiva, trebuie să spargi barierele pe care acest om le-a ridicat cu atâta siârguință.
Nu pleacă. Nu o lasă singură, chiar și când fiecare pas este întâmpinat cu o respingere rece și dureroasă. Cu fiecare încercare de a o ajuta, zidul pe care Skyla l-a construit în jurul inimii sale începe să se fisureze. Hunter știe că nu va fi ușor, dar refuză să creadă că iubirea nu poate vindeca.
Unele ziduri, chiar și cele mai puternice, nu sunt făcute să reziste pentru totdeauna. Uneori, e nevoie doar de o singură persoană care să refuze să plece, de cineva care să rămână lângă tine atunci când ai cea mai mare nevoie.
Aceasta nu este doar o poveste despre două suflete care se întâlnesc în mijlocul unui haos. Este o poveste despre supraviețuire, despre curajul de a iubi atunci când totul pare pierdut, despre găsirea unei lumini chiar și în cele mai întunecate colțuri ale existenței.