Inima nu minte

Spunea mereu că nu trebuie să te îndrăgostești niciodată de cineva ca el.
Era genul de bărbat care venea cu o poveste și pleca lăsând în urmă o rană.
Genul de bărbat care îți învață numele doar ca să ți-l strige când îl visezi noaptea.
Genul de bărbat care nu promite nimic, dar îți oferă tot. Doar pentru o vreme.

Și eu?
Eu am fost fata care a crezut că îl poate salva.
Fata care a uitat că în lumea lui, iubirea e o slăbiciune.
Iar slăbiciunile se plătesc... cu sânge.

Dacă aș putea da timpul înapoi?
Poate că nu aș mai urca în acea mașină.
Poate că nu l-aș mai privi în ochii lui întunecați ca păcatul.

Sau poate că aș face-o din nou.
Pentru că, în ciuda tuturor riscurilor...
În ciuda fricii, a durerii, a jurămintelor nespuse...

Inima mea nu minte.

Iar povestea noastră nu începe cu "a fost odată ca niciodată".
Ci cu un glonț tras prea aproape.
Și cu o atingere care a ars mai tare decât orice rană.