Inimi sub jurământ

Inimi sub jurământ

  • WpView
    Reads 17
  • WpVote
    Votes 2
  • WpPart
    Parts 1
WpMetadataReadOngoing
WpMetadataNoticeLast published Tue, May 13, 2025
WpInfo
Fiction
Romance
,, - Ți-ai folosit puterea pe mine pentru a mă seduce? - Este propria ta ardoare, eu nu fac absolut nimic - Și de ce ar trebui să te cred? - Ochii mei luminează atunci când îmi folosesc puterea Dar nu ai avea de unde știi pentru că ai fi deja sub efectul farmecului până să îți dai seama. Și cu toate astea nimic nu merge bine atunci când sunt cu tine, nici măcar vraja, motiv pentru care te-ai îndrăgostit orbește ca un fraier. Iar dacă asta nu era de ajuns, m-ai împins și pe mine înspre a cădea în ispita păcatului." Cael de Calvareth, prințul moștenitor al coroanei regale și următorul conducător al regatului, în ciuda faptului că el nu își dorea toată această putere. Era mulțumit cu mica putere pe care o avea asupra oamenilor, prin statul său și aspectul fizic care atrăgea privirile multora prin grădinile palatului. Și deși mulți ar fi dat orice ca privirea lor să se intersecteze cu cea a Înălțimii sale, Cael nu era interesat de astfel de sentimente. Sau cel puțin asta credea, până când un anumit cavaler al regatului a purtat război cu inima lui și a câștigat.
All Rights Reserved
#68
lgbt
WpChevronRight
Join the largest storytelling communityGet personalized story recommendations, save your favourites to your library, and comment and vote to grow your community.
Illustration

You may also like

  • Ultimul glonț
  • Între Pericol Și Dorință
  • Nu-mi răpi inocența
  • DORINȚE ASCUNSE
  • Make me smile
  • Forțată să fiu a lui
  • Sinners in Temptation // Reign of Sinners I
  • Semnul lui
  • Sub cerul care arde
  • Gamble on souls

În lumea afacerilor din Milano, ea este "Prințesa de Gheață" - fiica celui mai temut magnat, o femeie care știe să citească un om mai bine decât oricine. Dar sub fațada de duritate, ascunde un coșmar pe care îl poartă cu ea de la 17 ani: o frică paralizantă de armele de foc și cicatrici invizibile care nu vor să se vindece. El este tot ce i s-a spus să evite. Un mafiot rus pentru care viața este o șahistă în care piesele sunt sacrificate fără regrete. Brutal, tăcut, închis într-o politețe glacială care ascunde o bestie gata să se dezlănțuie. Într-un joc periculos de putere și atracție letală, ea va învăța că uneori trebuie să înfrunți monstrul care îți bântuie fricile pentru a deveni cu adevărat liberă.

More details
WpActionLinkContent Guidelines