De ce plâng dunele?

De ce plâng dunele?

  • WpView
    Reads 42
  • WpVote
    Votes 4
  • WpPart
    Parts 4
WpMetadataReadOngoing39m
WpMetadataNoticeLast published Mon, Dec 15, 2025
Sub poalele munților, dincolo de mări albastre și întinderi neguroase unde trăiesc doar fiarele, dincolo de toate acestea se ridicau din praf și secătuire dune nesfârșite de nisip. Acolo unde nici vântul nu bate, se ridicase orașul Zaharan. Orașul lui Wali al-Ahd Farhan. Citindu-și în stele soarta crudă se refugiase acolo în speranța unei salvări. Dar orice urmă de credință i s-a spulberat cu fiecare an în care nicio fărâmă de apă nu-i potolea setea. Cine să fi știut că pribeagul cu chip pecetluit avea să schimbe nu doar soarta orașului? Cine să fi prezis necazurile și binecuvântările pe care le va aduce strălucirea ochilor lui și zâmbetul căruia Wali al-Ahd Farhan nu-i rezistă? Ce diferență este între curiozitate și pasiune? Wali al-Ahd începe cu una și încheie cu cealaltă, necrezând vreodată că Zeii îi vor pogorî în palme nu doar salvarea la care sperase, ci și singura armă făurită pentru război, dar menită să aducă pacea.
All Rights Reserved
#246
dragoste
WpChevronRight
Join the largest storytelling communityGet personalized story recommendations, save your favourites to your library, and comment and vote to grow your community.
Illustration

You may also like

  • Drumuri care nu se vor mai intersecta niciodată...
  • KALA-LUPA: SIMFONI TEMPO-HILANG
  • Luminosa come la luna
  • Oricine poate fi orice
  • Angel with Horns | TERMINATA |
  • SANCTUARUL
  • 𝐁𝐋𝐎𝐎𝐃 𝐁𝐎𝐔𝐍𝐃 𖣂 𝐍𝐔𝐀𝐃𝐀 𝐒𝐈𝐋𝐕𝐄𝐑𝐋𝐀𝐍𝐂𝐄
  • Originile Leilor -O poveste Mickelson

Stau şi mă uit la toată acea mare de oameni care s-au adunat la... îmi vine greu să pronunţ acel cuvânt, dar este doar un efect rezidual din viaţa mea, aşa că reuşesc să îl spun, ştiind că ar trebui să simt ceva, însă nu pot... mormântul meu. Da, acela sub salcia imensă este mormântul meu şi acolo stau cu capul plecaţi o groază de oameni. Pe unii îi recunosc, pe alţii nu. Pe unii îi urăsc, alţii îmi sunt indiferenţi, dar mai există un grup. Un grup de şase persoane pe care le iubesc. Acum, de abia acum, după ce am murit, pot înţelege, pot concepe cu adevărat sentimentele, atât pe ale mele, cât şi pe ale celor din jur. Nu mai pot simţi, nu mai pot iubi, nu mai pot plânge, ci pot doar înţelege. Atât şi nimic mai mult, poate doar de atât ai nevoie. Aş vrea să spun că îmi vor lipsi, dar sunt doar vorbe goale, nesusţinute de acel sentiment de lipsă, de dor. Văd durerea imensă pe care am lăsat-o în urma mea şi aş vrea să pot susţine cu ceva cuvintele „îmi pare rău", dar nu pot. Le pot rosti, dar nu le mai pot simţi. Însă înţeleg cu adevărat, întru totul durerea lor, disperarea, dorinţa de a schimba ceva. Concep toate aceste sentimente, înţeleg şi sentimentele mele care m-au forţat să fac ceea ce am făcut şi mă pot gândi la ele fără ca acestea să mă mai rănească. Nu mai au acea putere incontestabilă, enormă pe care o aveau asupra mea, numai că nu mă mai ajută cu nimic această înţelegere. Nu pot schimba lucrurile, nu pot schimba alegerea care m-a adus atât pe mine cât şi pe ceilalţi în această poziţie. Drumurile noastre au fost forţate să se împartă în două căi diferite care se depărtează din ce în ce mai mult. Drumuri care cu siguranţă nu se vor mai intersecta niciodată...

More details
WpActionLinkContent Guidelines