Sub semnul lui

Sub semnul lui

  • WpView
    Reads 239
  • WpVote
    Votes 5
  • WpPart
    Parts 16
WpMetadataReadOngoing
WpMetadataNoticeLast published Mon, Feb 23, 2026
El o urmărește de ani. Fără ca ea să-l fi văzut vreodată. Îi cunoaște fiecare mișcare, fiecare privire aruncată în oglindă, fiecare ușă încuiată seara târziu. Nu-i știe numele adevărat, dar îi știe sufletul. Ea e Elena - o tânără care trăiește între rutină și fantomele trecutului, fără să bănuiască ce pericol o pândește. Sau cine o protejează din umbră. El e Corvus - un bărbat cu fața mereu ascunsă, cu trecut murdar, cu mâinile pătat de sânge și o viață trăită printre ilegalități, curse de mașini, trădări și reguli care nu se aplică celor ca el. O lume care se apropie, se strânge, până când inevitabilul îi prinde. Dar întâlnirea nu va fi una obișnuită. Va fi un impact. O explozie.
All Rights Reserved
#397
arme
WpChevronRight
Join the largest storytelling communityGet personalized story recommendations, save your favourites to your library, and comment and vote to grow your community.
Illustration

You may also like

  • Ochii de gheață din adâncul zăpezii
  • LUPII DE NOAPTE. Cronicile Taberei Kazdin, vol. 1
  • Thalas: Căpitanul nimănui
  • Elin
  • VULTURII MĂRILOR. Cronicile Taberei Kazdin volumul 3
  • A House of Second Chances
  • You are mine//J.JK//
  • Din Prostie In Poveste - Cum Sa Strici Tot Si Sa Pari Ok
  • ~Prințesa si Mafiotul ~
  • El Silencio de Madrid

"Un foșnet de zăpadă călcată m-a făcut să-mi țin respirația. Am privit înspre marginea pădurii și l-am zărit. Era fința. Nu se ascundea de data asta, nu încerca să se piardă în umbre. Stătea drept, cu mantia albă fluturându-i în jur, ca și cum chiar vântul s-ar fi înclinat în fața lui. Ochii lui... îmi străpungeau sufletul. Am făcut un pas, apoi altul, coborând scările cabanei. Știam că ar trebui să trezesc pe cineva, să nu fiu singur, dar ceva mă împingea înainte. Parcă mă chema. Parcă legătura dintre noi exista cu mult înainte ca eu să pășesc în pădurea asta. -Cine... cine ești? am întrebat, vocea mea tremurând ca o frunză prinsă între furtuni. El nu a răspuns. Doar a ridicat o mână, iar în palmă s-a strâns fulg după fulg, până când zăpada a devenit o sferă străvezie, luminoasă, ca un ciob de cer înghețat. Mi-a arătat-o, și pentru un moment am avut impresia că văd ceva în ea - umbre de chipuri, ziduri de gheață, un secret ce pulsa în adâncul pădurii."

More details
WpActionLinkContent Guidelines