Gia

Doi ochi albaștrii cândva plini de viață mă privesc acum goi. Nu mai au sclipirea de odinioară. Sunt reci si distanți, fără pic de emoție.

- Unde e Gia pe care am cunoscut-o? se aude încet o voce groasă din spatele meu. Unde e femeia de care m-am îndrăgostit? Unde e femeia care era gata să își dea și viața pentru cei dragi... Unde e femeia pe care o iubesc? întreabă el într-un tot umbrit de durere.

Îmi îndrept din nou privirea asupra reflexiei din oglinda. Ea e Gia despre care tot îmi vorbește? Ea sa fie oare femeia plină de viață, mereu veselă, iubitoare și mereu într-o continuă mișcare? Nu cred. Nu are cum. Femeia din fața mea nu e așa. E tristă, rece, fără viață și sumbră. Nu e Gia lui și nu cred că a fost vreodată.

- Femeia din oglinda nu e Gia ta. Nu e cea pe care mi-o tot descrii de cateva zile in coace.

- Și atunci cine e? Cine ești tu?

Nu sunt Gia ta...