Trenul 1004

Iris:
„Uneori, cele mai reale lucruri sunt cele care nu durează."

Zion:
„Eu sunt doar o umbră. Dar tu vei fi lumina pe care o port mereu."

Iris, sufocată de incertitudinea vieții după facultate, plănuiește să evadeze în Sinaia, locul ei de suflet.
Dar, în tren, un străin misterios îi face o propunere neașteptată: să coboare împreună în Brașov și să petreacă 24 de ore fără griji, fără planuri - doar ei și timpul lor efemer. O zi care promite să le schimbe viețile... pentru totdeauna.

Zion:
- Ce-ai zice să nu ne grăbim să ajungem? Să coborâm împreună în Brașov și să petrecem o zi întreagă fără să ne gândim la nimic altceva?

Iris:
*(privind în ochii lui, surprinsă, cu inima bătând mai tare)*
- 24 de ore? Singuri? Și să nu avem planuri?

Zion:
- Exact. Fără telefoane, fără trecut, fără viitor. Doar noi, orașul și timpul care ne aparține pentru o zi.

Iris:
*(un zâmbet timid îi înflorește pe buze)*
- Sună... ireal. Dar, sincer, chiar am nevoie să scap. Să fiu liberă măcar pentru o zi.

Zion:
- Atunci e o promisiune. O zi să fim doar noi, și o să ne lăsăm purtați de ce va veni.

*Ea ezită doar o secundă, apoi dă din cap în semn afirmativ.*

Iris:
- Bine. Hai să vedem unde ne duce această zi.