Singură, dar nu prea

Hei! Sunt Emily și asta este povestea mea. Am crescut intr-o familie mare....având în vedere că am fost lăsată la orfelinat la 2 ani. Totul e perfect...am o grămadă de prieteni si directoarea mă place...mă pot considera fericită. Mă rog nu pot sa zic nimic....adică mama vine să mă viziteze câte o data. Adevarul e că mă macină o întrebare:
- De ce? mă uit la mama,e îmbrăcată într-o rochie neagră, are pantofi roz și un ruj pătrunzător.
-Cum adică "de ce"? se uită la mine cu teamă și rușine.
-De ce mă lași aici? De ce vii să mă vezi în fiecare vineri? Dar cel mai tare vreau să știu de ce nu mă iei acasă?
-Uite...e tărziu....mergi și culcă-te.....așa e mai bine...ai încredere în mine!
-Ok...noapte bună.....mami....o să îmi fie dor de tine. Ne vedem vineri.
- Crede- mă, mie o să îmi fie și mai dor! apoi pleacă plângând.
Câte o dată vreau să mă duc după ea și să o strâng în brațe....nu am avut nici o dată curaj.
SPER SĂ VĂ PLACĂ PVESTEA ȘI AȘTEPT COMENTRILE VOASTRE