CAP 1 "Linia grea"
- Reads 12
- Votes 0
- Parts 1
Ongoing<5 mins
Last published Wed, Sep 3, 2025
Camera se deschide cu zgomotul monoton al tastaturilor și telefoanelor care sună. Mirosul de cafea proaspătă plutea în aer, iar lumina fluorescentă făcea totul să pară puțin mai gri decât era de fapt.
M-am așezat la biroul meu, apăsând pe headset, pregătită pentru ziua care urma. Nimic nu părea special, până când am auzit-o.
„Bună dimineața! Diana la linia suport, cum te pot ajuta astăzi?"
Vocea ei avea ceva... ceva care te oprea puțin. Era calmă, sigură, dar cu un ton blând care te făcea să vrei să zâmbești fără motiv. Și acolo, în mijlocul tabelelor și apelurilor clienților nemulțumiți, am simțit un fior ciudat.
„Bună... mă bucur să te cunosc," am zis, încercând să par relaxată, deși inima îmi bătea puțin mai repede decât ar fi trebuit.
Diana ridică o sprânceană, zâmbind subtil. „Îți place să vorbești cu clienții nemulțumiți, nu-i așa? E un fel de adrenalina zilnică?"
„Poate puțin... dar cred că adevărata provocare e să ții un secret între două persoane în call center," am răspuns, aruncându-i un zâmbet jucăuș.
Ea râse ușor, iar sunetul acela era mai melodios decât orice muzică de pe Spotify. „Hmm... să vedem dacă ești pregătită pentru asta," murmură ea, iar eu am simțit cum ziua banală de muncă începea să devină ceva neașteptat.
Privirea ei m-a prins, și pentru prima dată într-un call center, telefonul și tabelele păreau complet irelevante.
All Rights Reserved
#142
callcenter
Join the largest storytelling communityGet personalized story recommendations, save your favourites to your library, and comment and vote to grow your community.
You may also like
Blood House
- Ouvi dizer que a casa é grande. - disse meu irmão Peter. - Vamos, crianças. - disse meu pai John. - Pegaram tudo? - perguntou minha mãe Suzan. - Sim. - eu e Peter dissemos ao mesmo tempo. - Se anime Anna, vai ser bom se mudar. - disse minha mãe. - E os meus amigos? - perguntei. - Eles vão ficar bem e vocês podem conversar pela internet. - disse minha mãe sorrindo. Respirei fundo, concordei e então entrei no carro preto de meu pai, Peter e minha mãe fizeram o mesmo. É, seria bom me mudar, mas tenho medo, encontrei um site que diz que a casa é mal assombrada, alguns estudantes da cidade que fizeram esse site, tem ate um grupo que ia lá investigar, tenho mais medo do Halloween que é daqui á um mês, eles colocaram no site que é o dia em que mais acontece fenômenos paranormais. Sem contar que chamam a casa de Blood House. Já vi uma foto da casa, meu pai tirou e trouxe para vermos, ele disse que ela é linda e grande e teríamos nossos próprios quartos e banheiros. A casa é linda mesmo, mas um pouco medonha. Peter e eu somos gêmeos, nós temos mais um irmão, que se chama Max, tem vinte e oito anos e é um belo e talentoso empresário que vive em Londres com a namorada July. Diferente de meus irmãos, amo filmes de terror e amo me vestir de preto, mas estou com medo, alguma coisa me diz que coisas ruins vão acontecer, não só pelo fato dos próprios moradores terem escrito aquelas coisas da casa, mas por que, quando meu pai avisou que íamos nos mudar, comecei a ter sonhos estranhos, sonhos em que eu matava meus pais e pegava o sangue deles e começava a escrever no lado de fora da casa coisas em outras línguas. Também vi meu irmão Peter, mas estava pálido e triste, toda vez que se aproximava das flores, elas murchavam, sempre que tocava em alguma coisa, ou quebrava ou virava cinzas e então começou um incêndio e comecei a ver pessoas que nunca vi antes, crianças, adultos e idosos, todos estavam sem olhos, sangrando, pegando fogComplete
Drumuri care nu se vor mai intersecta niciodată...
Stau şi mă uit la toată acea mare de oameni care s-au adunat la... îmi vine greu să pronunţ acel cuvânt, dar este doar un efect rezidual din viaţa mea, aşa că reuşesc să îl spun, ştiind că ar trebui să simt ceva, însă nu pot... mormântul meu. Da, acela sub salcia imensă este mormântul meu şi acolo stau cu capul plecaţi o groază de oameni. Pe unii îi recunosc, pe alţii nu. Pe unii îi urăsc, alţii îmi sunt indiferenţi, dar mai există un grup. Un grup de şase persoane pe care le iubesc. Acum, de abia acum, după ce am murit, pot înţelege, pot concepe cu adevărat sentimentele, atât pe ale mele, cât şi pe ale celor din jur. Nu mai pot simţi, nu mai pot iubi, nu mai pot plânge, ci pot doar înţelege. Atât şi nimic mai mult, poate doar de atât ai nevoie. Aş vrea să spun că îmi vor lipsi, dar sunt doar vorbe goale, nesusţinute de acel sentiment de lipsă, de dor. Văd durerea imensă pe care am lăsat-o în urma mea şi aş vrea să pot susţine cu ceva cuvintele „îmi pare rău", dar nu pot. Le pot rosti, dar nu le mai pot simţi. Însă înţeleg cu adevărat, întru totul durerea lor, disperarea, dorinţa de a schimba ceva. Concep toate aceste sentimente, înţeleg şi sentimentele mele care m-au forţat să fac ceea ce am făcut şi mă pot gândi la ele fără ca acestea să mă mai rănească. Nu mai au acea putere incontestabilă, enormă pe care o aveau asupra mea, numai că nu mă mai ajută cu nimic această înţelegere. Nu pot schimba lucrurile, nu pot schimba alegerea care m-a adus atât pe mine cât şi pe ceilalţi în această poziţie. Drumurile noastre au fost forţate să se împartă în două căi diferite care se depărtează din ce în ce mai mult. Drumuri care cu siguranţă nu se vor mai intersecta niciodată...Complete
Diabolik Lovers The legend of the Rose
Trebuia să-mi dau seama că nu era de bine când tata mi-a spus că voi merge la un prieten de al lui... Ce am descoperit a fost șocant. Totul a fost familiar totul a fost terifiant. Adevărul ne-a lovit din plin. Și totuși am dezvoltat sentimente pentru iei. Trei fete total diferite au fost trimise la conacul Sakamaki. Ce se va întâmpla dacă cei mai sadici ,complicați și fără inimă băieți se vor îndrăgosti? Oare ei vor accepta iubirea ca pe ceva frumos sau pur și simplu vor crede că e ceva slab, patetic demn de sentimente unor oamenii și nici de cum unor vampiri nobili. Fetele au o mulțime de aventuri reușesc să vadă toate fețele pe care le poate avea un vampir.Descoperă lucruri oribile și experimentează iubiri dureroase. Subaru : 🌹🌹🌹 Dacă te vei apropia mai mult te voi frânge în mici bucățele. Te voi ucide , dar dacă no voi face, te voi face să vrei să mori decât să ai de a face cu un monstru! Asta vrei omule!? Reiji : Ți-am zis că un om patetic ca tine nu poate face față unui vampir.! Așa că te rog nu mai plânge, lacrimile tale mi-au pătat cămașa.Ce de prost gust din partea ta. Expresia ta îmi provoacă scârbă dar într-un fel e fașcinantă , mă face să vreau mai mult ...din tot corpul tău. Ayato: Degeaba încerci să fugi de mine. Acum ești a mea. Îmi aparții. Nu încerca să te atașezi de alte persoane sau le voi ucide una câte una. Hmm? De ce pari așa surprinsă? Ți-am spus consecințele , dar tu ai ales să iubești un Sakamaki....acum nu te mai poți duce în rai la Dumnezeul vostru patetic. Ne vom vedea în iad. Este prima mea carte în limba romana și sper să vă placă. *-* Nu stăpânesc bine limba.! 😂 🔞Cuvinte ne cenzurate🔞 🔞Cartea a fost scrisă cu dicționarul și ❗Translate ❗deci e în curs de editare, după un an am învățat mai bine limba română ( mint) . Dar tot de translate mă ajut.🤣🤣🤣🔞Complete
Viața unui erou
Ce face pierderea unei persoanei care nu am știut să o prețuiesc la timp și niciodată n-am crezut că mă va marca această pierdere atât de tare. Până nu pierdem nu vedem cât greșim că nu știm să prețuim o vorbă bună și o prietenie ce poate nu o să o mai avem niciodată. Dăm la o parte pentru că nu ne place ce ne cere sau că alți ne spun să ne îndepărtăm de-acea persoană dar nu ne gândim ce lăsăm în urma noastră și nu ne gândim că mai târziu am putea să regretăm că n-am știut să acordăm mai multă atenție atunci când trebuia și să nu judecăm după cum nu ne place nouă cum gândește sau după cum ni se spune despre acea persoană. Realizăm că am stat prea puțin timp cu acea persoană și nu am știut să o prețuim mai mult la acel moment. De două zile viața mi s-a dat peste cap sau mai bine zis mi-a dat o palmă și realizez cât de mult am greșit că n-am știut să fac tot ce am scris mai în sus și poate că alți mă judecă acum că sufăr și mă doare abia acum când am pierdut tot, chiar și eu mă judec pentru asta și mă întreb oare de ce am fost atât de indiferentă și am dat la o parte tot. Oare ce am câștigat dacă n-am știut să las de la mine și să ofer mai multă încredere atunci când Dumnezeu mi-a dat a treia șansă de-a vedea că acea persoană avea nevoie de prezența mea în viața lui. dar acum e în zadar să mai caut acest răspuns ce mă macină de două zile într-una și să mă mai fac vinovată pentru o greșeală pe care nu mai pot să-o întorc niciodată.Complete
Desconocida ( Concurso P.U.B.E)
En el momento en que los humanos del centro secreto CampTryal descubrieron el gran hecho que podría cambiar y salvar el mundo, viajar entre dimensiones, fue por accidente. Airi Streckel no se esperaba que caería en otra dimensión y que no tendría idea de cómo sobrevivir en ella ni las cosas extrañas que habían en la misma. Airi era la hija única del doctor Streckel , un científico reconocido y participante del proyecto genético Kort, que se realizaba en el mismo centro CampTryal. Todo indicaba que el proyecto Kort iba a cambiar la rapidez de una persona, sus reflejos y movimientos pero en vez de hacer más rápido al sujeto, aceleró el tiempo de tal manera que el sujeto terminó en una dimensión desconocida sin otra noción que el terrible presentimiento que no estaba donde debía. El sujeto voluntario era Airi. Ella no pertenecía a ese otro lugar, tenía que regresar con su padre; a su vida y todo lo que bien conocía. Tenía que ayudar a crear el cambio genético sintético para ganar la guerra y evitar a toda costa que la apocalipsis se apodere del mundo. Tenía que salvar todo lo que conocía bien. Pero estaba atrapada. Airi tendrá que descubrir la manera de sobrevivir con todos los retos misteriosos de aquella nueva dimensión, mantener su gran secreto, resolver sus problemas dentro del lugar desconocido y buscar la manera, finalmente, de volver a su hogar... pero, ¿Lo logrará? El tiempo es esencial, todo se acelera alrededor de Airi y a ella no le queda otro remedio que correr.Complete
Și noi avem libertate
Nimeni nu este în gândul meu acum să vadă cum amintirile ce-au rămas. Dau speranțe unui viitor, dar în acest timp se răzbat cu răceala ce a venit dintr-odată fără să-o știu și care a schimbat într-o clipă tot ce a fost frumos în cele 4 luni petrecute ca un vis ce mi-l doream o viață întreagă, căci chiar dacă sunt așa cum sunt, am și eu un suflet ce-și dorește să fie fericit și să aibă puțină speranță. De căte ori mi-a aduc aminte că puteam să fiu și eu fericită și să am și eu pe cineva alături de mine și la bine șei la greu, dar părinți mei m-au împiedicat sa am pe cineva, de-atătea ori îmi vine să plăng și să mă rog la Dumnezeu ca într-o bună zi să facă dreptate și să vadă și ei că sunt și un suflet printre suflete care nu-și dorește altceva decăt puțină libertate pentru a iubi și ar fi iubit. Am iubit și eu de două ori dar am pierd în fața lor pentru sunt părinții mei și îi respect așa cum sunt dar rană din suflet nu se va vindeca niciodată de tot și va rămăne un gol în suflet mai ales cănd știu că prima iubire încă mă mai cheamă la ea, dar n-am c face și trebuie să-i dau libertate pe care eu nu am și să renunț la cel mai frumos vis din viața mea, visul de avea o persoană iubită alături de mine mereu și să fim fericiți pentru tot restu vieți.Complete
Tăcerea Micului Lup
~Unele răni urlă. Altele învață să tacă.~ Orașul Ankora a trăit ani întregi sub umbra unui conflict pe care nimeni nu îl mai rostește cu voce tare. Un război care a transformat loialitatea în sânge și iubirea în armă. Atât de violent, încât până și pădurea pare să-și amintească de el. Cei care au fost martori spun că totul s-a terminat. Mint. Când cea mai bună prietenă a Rayei dispare fără urmă, liniștea orașului începe să se destrame. Poliția caută răspunsuri. Ea caută adevărul. Iar adevărul nu stă niciodată la lumină. În încercarea de a o găsi, Raya pătrunde într-o lume unde frica vorbește, iar regulile sunt scrise în sânge. Acolo îl întâlnește pe Diego Rivera. Un bărbat care nu ar trebui să existe. Un bărbat care știe prea multe. Un bărbat care nu vine să salveze. Dar pe măsură ce trecutul începe să iasă la suprafață, Raya descoperă că unele războaie nu se termină niciodată cu adevărat. Doar își aleg alte victime
MY WONDERFUL SUMMER
ISSO FOI HA UM MÊS - Eu so queria algo para acreditar, algo que fosse confiável. Que fosse meu. Estavam todos tão errados sobre mim. E em uma dessas viagens a procura do que era certo para mim, conheci uma pessoa Ellie Doe. Ela foi tão imprevisível quanto tempestade em pleno verão, tão inocente quanto criança esperando presente de nata aquele sorriso criou uma sensação tão desconcertante dentro de mim que tive medo de acreditar. Ela chegou toda tímida, sem interesses e eu estava como um fracassado esperando que ela me dissesse algo que me fizesse sorrir, não precisou de muito ela apenas me olhou meio desajeitada. Sim, era pouco tempo demais, estava completamente perdido, de novo. Aquele jeito frio me abandonou, e por incrível que pareça eu sentia falta dele. Porque eu sabia que me apaixonar por uma garota que conheci durante o Fim de semana, iria doer demais. Talvez eu estava tão desesperado que me deixei levar pelo primeiro sentimento frustrante que me surgiu. Ellie Doe Serio cara? Sem chances nem tente! E ISSO SOU EU AGORA DEPOIS DO ACAMPAMENTO DE VERÃO. - Me reconheça por favor- sussurrei.- me encontre, eu não estou tão perdido quanto parece - Murphy! Aparece por favor- implorou Ellie. - Aqui...- tentei um pouco mais alto. - Aparece Murphy...- saiu meio falhada pela primeira vez.- eu te amo Murphy... Ouvir aquilo me fez sorrir, eu estava sozinho mas via todo mundo, eu estava sangrando, conseguia sentir meus pulmões ficarem entupidos, estavam se fechando. Minha respiração falhava e uma constante vontade de chorar irradiava meu peito. Ela estava tão perto mas não podia me ouvir. Meus olhos começaram a se fechar, minhas mãos procuravam apoio. - Também te amo Ellie.- e fechei os olhos. Foi quando senti uma mão quentinha encostar no meu peito acompanhada de uma voz feminina doce, era Ellie. - Murphy!- seus braços me envolveram em um grande e confortável abraço. Naquele exato momento eu lutei para me manter vivo. Por ela.Complete
- Ouvi dizer que a casa é grande. - disse meu irmão Peter. - Vamos, crianças. - disse meu pai John. - Pegaram tudo? - perguntou minha mãe Suzan. - Sim. - eu e Peter dissemos ao mesmo tempo. - Se anime Anna, vai ser bom se mudar. - disse minha mãe. - E os meus amigos? - perguntei. - Eles vão ficar bem e vocês podem conversar pela internet. - disse minha mãe sorrindo. Respirei fundo, concordei e então entrei no carro preto de meu pai, Peter e minha mãe fizeram o mesmo. É, seria bom me mudar, mas tenho medo, encontrei um site que diz que a casa é mal assombrada, alguns estudantes da cidade que fizeram esse site, tem ate um grupo que ia lá investigar, tenho mais medo do Halloween que é daqui á um mês, eles colocaram no site que é o dia em que mais acontece fenômenos paranormais. Sem contar que chamam a casa de Blood House. Já vi uma foto da casa, meu pai tirou e trouxe para vermos, ele disse que ela é linda e grande e teríamos nossos próprios quartos e banheiros. A casa é linda mesmo, mas um pouco medonha. Peter e eu somos gêmeos, nós temos mais um irmão, que se chama Max, tem vinte e oito anos e é um belo e talentoso empresário que vive em Londres com a namorada July. Diferente de meus irmãos, amo filmes de terror e amo me vestir de preto, mas estou com medo, alguma coisa me diz que coisas ruins vão acontecer, não só pelo fato dos próprios moradores terem escrito aquelas coisas da casa, mas por que, quando meu pai avisou que íamos nos mudar, comecei a ter sonhos estranhos, sonhos em que eu matava meus pais e pegava o sangue deles e começava a escrever no lado de fora da casa coisas em outras línguas. Também vi meu irmão Peter, mas estava pálido e triste, toda vez que se aproximava das flores, elas murchavam, sempre que tocava em alguma coisa, ou quebrava ou virava cinzas e então começou um incêndio e comecei a ver pessoas que nunca vi antes, crianças, adultos e idosos, todos estavam sem olhos, sangrando, pegando fog
More detailsContent Guidelines