alone

Sunt într-o "stare de calm" ca aceea realizată de narcotic. Parcă nu mai am nervi, parcă sunt tocite capetele sensibilității mele. Parcă nu mai funcționează un anume mecanism, care făcea legătura între mine și lumea din afară. Nu mai am cu lumea exterioară mie nici măcar un contact, iar cea dinăuntrul meu, nu știu, doarme sau a murit. E o stare în care mă aflu, cred, pentru prima oară, o amorțire aproape de moarte, pe care mi-o doream deseori - din necunoaștere - mai mult ca orice. O am acum și nu mi-e agreabilă, fiindcă nimic, acum, nu poate să-mi fie plăcut sau neplăcut, fiindcă nu poate să-mi fie nimic.
Deseori ies pe strada cu castile in urechi si privesc fiecare om iar apoi ma intreb oare ce poveste ascunde acel om? Iar apoi vezi tristetea in ochii fiecaruia iar atunci cand simti ca o persoana e trista parca ai incerca sa vorbesti cu ea , dar oare i-ai fi de folos ...Hai sa vorbim despre altceva cred ca fiecare persoana la un moment dat are nevoie enorm de o imbratisare chiar daca e de la un necunoscut sau cunoscut ,o vrei uneori atat de puternic si atunci cand o ai parca iti intra sub piele si simti o emotie pe care nu o vei putea niciodata explica .
Nimeni nicodata nu va stii ce ascunzi tu sub ochii , iar daca vei gasi acea persoana atunci esti un om norocos si vei stii ca acea persoana e perfecta pentru a sta langa tine. Multe persoane ascund durerile pe care le au ..de ce? mereu ma intreb si eu, dar intr-un final imi dau seama ca nimeni nu ar vrea sa iti inghita durerile.