Undead Hearts

Unii cred că apocalipsa începe cu țipete, nu e așa.. ea începe cu lucruri mici, cum ar fi uși întredeschise care scârțâie când vântul le împinge, telefoane care sună fără răspuns, cine calde pe mese unde nimeni nu se mai întoarce...

Am trecut pe lângă sute de astfel de semne fără să le văd, o greșeală care avea să mă coste totul

Îmi amintesc cum am ignorat semnele, cum am crezut că mai am timp, că lumea poate fi salvată dar apoi am auzit-o... vocea ei șoptită, fragilă, aproape umană, rugându-mă să nu o las să se transforme... am jurat că o voi proteja..

Câteva minute mai târziu, cu sângele ei încă fierbinte pe mâinile mele, am auzit-o respirând din nou, dar nu era persoana pe care o iubeam... era ceva... altceva, flămând, cu ochi care pătrundeau în mine, analizându-mi fiecare mișcare

Pași lenți, mărunți, dar inevitabili, făcând podeaua să scârțâie sub greutatea mea, iar ea aștepta să mă devoreze, și nu în modul care mi-ar fi adus plăcere, ci în cel în care țipetele mele urmau să fie de durere, trupească și sufletească, fiecare fibră a mea urmând să fie sfâșiată

Și pentru prima dată am înțeles că supraviețuirea nu e despre a fugi, ci despre a privi în ochii groazei și a decide ce va rămâne uman în tine, în timp ce monstrul îți linge frica, simte fiecare puls și așteaptă să-ți transforme durerea în propria-i hrană, sfâșiindu-ți trupul și sufletul până nu mai rămâne nimic de recunoscut