-Esti rănită ? Vocea mea e joasă ...aproape ca un murmur în liniștea mașini . O privesc o secundă peste umăr și o văd cum își trece mâna peste frunte , apoi lent își dă o șuviță de păr după ureche , oftând adânc . - Nu ..doar speriată ! Răspunde într-un târziu încercând să-mi calmeze voce. Se lasă o liniște grea , strâng volanul în pumn și mă gândesc în ce teroare ar fii fost acum dacă nu treceam întâmplător pe strada aia . O simt cum își îndreaptă privirea spre mine , timidă și abia șoptește . - Mulțumesc...ca m-ai salvat ! Oftez ușor , greu de sesizat și adaug scurt . - Nu e ceva de mulțumit ! O văzusem singură , vulnerabilă și în pericol iar instinctul meu nu a putut trece pe lângă ea , pur și simplu. Frica din ochii ei ... Tremurul acela ușor ... Vocea stinsă ... Am știut ca trebuie s-o protejez. Dar dorința care ma încerca acum , era imposibil de ignorat .
More details