Dragoste nebună

Se uita la mine prin geamul camerei ei, fără să clipească măcar o secundă.
Am prins-o pe Mara de talie și am tras-o pe pat, iar respirația ei s-a tăiat în momentul în care mâinile mele i-au smuls hainele de pe piele. Am tras draperiile lent, intenționat, lăsând lumina să cadă exact peste noi. Voiam să vadă. Voiam să simtă fiecare secundă.
Mi-am trecut buzele peste abdomenul ei, lent, chinuitor, în timp ce privirea îmi fugea obsesiv spre fereastră. Spre ea. Tot ce făceam cu Mara era doar un joc periculos menit să-i aprindă gelozia.
Mara și-a înfipt degetele în părul meu când am sărutat-o apăsat, iar gurile noastre s-au lovit cu disperare. Dar mintea mea era în altă parte. La fata care privea. La ochii ei întunecați fixați pe mine. La felul în care își mușca buza încercând să pară indiferentă.
Și atunci am zâmbit. Pentru că știam că mă vede. Știam că o distruge.
Nu s-a mișcat.
A rămas acolo, în spatele geamului, cu mâna lipită de perdea și ochii fixați pe mine de parcă încerca să-mi intre sub piele.

Mara râdea, își plimba degetele peste gâtul meu, dar eu nici măcar nu o mai auzeam. Tot zgomotul din cameră dispăruse în momentul în care fata de la fereastră și-a înclinat ușor capul.
Provocare.
Asta era.
Mi-am strâns maxilarul și am făcut un pas spre geam fără să-mi iau ochii de la ea. Pentru o secundă am crezut că o să plece. Că o să tragă perdelele și o să dispară ca în toate serile în care doar mă urmărea din umbră.
Dar de data asta... a zâmbit.
Un zâmbet lent, periculos.