New Orleans și Tu

După moartea mamei mele, tata a decis că cea mai bună soluție este să mă trimită departe de tot ce cunoșteam. Așa am ajuns în New Orleans, orașul jazzului, al bourbonului, al nopților nesfârșite și al oamenilor care par să ascundă câte o poveste în fiecare privire.

Cu o bunică pe care abia o cunosc, un tată care mă sună obsesiv și o inimă care a uitat cum să zâmbească, tot ce îmi doresc este să supraviețuiesc și să plec cât mai repede. Dar planurile mele se destramă în momentul în care mă înscriu la un curs de dans.

Sunt îngrozitoare. Atât de îngrozitoare încât probabil toată lumea știe, doar că nimeni nu are curajul să mi-o spună în față.

Acolo îl întâlnesc pe el.

Băiatul cu sarcasm în privire, eleganță în gesturi și haos în suflet. Băiatul care îmi testează limitele, îmi distruge liniștea și mă face să simt lucruri pe care credeam că le-am îngropat odată cu mama. Îl urăsc. Sau cel puțin asta îmi repet de fiecare dată când dansăm pe străzile luminate ale orașului, când ne pierdem printre clădirile vechi sau când râde de mine cu acel zâmbet enervant.

Între noi există doar orgoliu, replici tăioase și o atracție pe care niciunul nu vrea să o recunoască.

Problema este că New Orleans are un mod ciudat de a transforma haosul în magie, iar uneori cele mai frumoase povești încep exact atunci când doi oameni încearcă din răsputeri să nu se îndrăgostească.

Iar eu încep să mă întreb dacă vreau cu adevărat să plec... sau dacă, pentru prima dată după foarte mult timp, am găsit un motiv să rămân.