ENIGMA

Corpul lui l-a recunoscut înainte ca mintea lui să apuce să-l urască din nou.

Există patru feluri de a te naște în Veyra. Alpha, Beta, Omega și, mai rar decât toate, mai temut decât toate, felul despre care manualele scriu cu majuscule și autoritățile cu numere: Enigma.

Sunt a patra categorie. Cea pe care biologia a construit-o ca pe un prădător desăvârșit și pe care legea o tratează ca pe o crimă în așteptare. O Enigma citește ce ascunzi înainte s-o știi tu, pulsul, frica, punctul moale din corpul tău, direcția în care o să te miști cu o secundă înainte de-a te mișca. Nu e vrăjitorie. E ceva mai rău: e simț. Într-o încăpere plină de oameni, o Enigma știe deja cum i-ar ucide pe fiecare. Nu pentru că vrea. Pentru că așa este natura lor.

Ronan Vane a petrecut zece ani vânând monștri ca ei. Și-a făcut din ură o carieră și din durere o certitudine: o Enigma care își ascunde adevărata față e o crimă căreia nu i-a venit încă ziua.

Ilya Seraph nu mai ascunde nimic. E mai frumos decât are dreptul să fie ceva atât de periculos, mai calm decât ar trebui să fie cineva suspectat de crimă, și se oprește la un pas de Ronan ,exact cât să-i audă pulsul trădându-l.

Într-o lume care condamnă biologia înaintea faptei, doi bărbați care s-au iubit înainte să învețe să se teamă vor trebui să afle ce alegi atunci când instinctul îți cere să distrugi exact ceea ce nu te poți vindeca.

Ronan îl vânează, și nu-și dă voie să-și amintească de ce mâinile lui îi știu forma. Ilya îl lasă să creadă că e prădătorul, când adevărul e că a fost, zece ani, singurul lucru viu care i-a ținut foamea liniștită.
Unul se teme că, dacă se apropie, celălalt îl va ucide.
Celălalt se teme că, dacă se apropie, va fi în sfârșit văzut și tot.. alungat.

Amândoi au dreptate. Ăsta e prețul.