Bujor

,, Ne-am așezat amândoi pe una din băncile de pe marginea pontonului și am tăcut în același timp. Eu nu puteam să-l privesc, însă el nu își mai lua privirea de pe chipul meu.
Am oftat adânc și am privit în față cum marea se liniștea. O adiere călduroasă îmi deranjează câteva fire de păr și le poartă ușor în aer. Era o admosferă liniștită, ca atunci când ne-am întâlnit prima oară.

-Nici nu știu cum îmi e mai rău: cu tine sau fără tine. Am afișat un mic zâmbet înfrânt.

Chiar dacă nu-l priveam, știam că acum zâmbește larg, auzind cele spuse de mine. El știa că eu aveam să-i spun asta pentru că știe că este slăbiciunea mea.

-Ciudat...Am impresia că tu de fapt fugi de fericire. Știe exact cum să-mi răspundă și deși eu îi aruncam în față că nu mă cunoaște și că nu o va face, el mă cunoștea. Mă cunoaște cel mai bine.

-Sunt lucruri pe care le poți avea doar dacă stai departe de ele. Făcând greșeala să le cauți, le pierzi.
-Crezi că m-ai pierdut?
-Cred că m-ai pierdut.

Mi-am întors privirea către el și îi revedeam pierduții ochi gri. El zâmbea. Eu nu zâmbeam.
Am oftat din nou și am afișat și eu un zâmbet slab.

-Ce ți s-a întâmplat? Tu nu erai așa. Remarcă ,dar remarcă abia acum.
-Tu mi te-ai întâmplat. Tu m-ai făcut așa.

A tăcut îngândurat. Nu mai zâmbea, doar mă privea. "