Nimic, fără tine !

Ce gândea el :
”E ca și cum s-a stricat ceva la ea… fumează și bea, își petrece nopțile plecată de acasă, ajunge mereu târziu . E obosită dar totuși zâmbește neîncetat . Nu înțeleg, e ca și cum și-a pierdut puritatea undeva în depărtare, refuzând să o caute, cu o teamă disperată în privire atunci când mă ademenește spre ea . Vorbește vulgar, râde sălbatic, aleargă sau țipă când în jur e liniște … Mă sperie dar totuși o vreau în viața mea . Ne-am depărtat precum niște curenți marini, nici luna nu ne mai poate ajuta acum . Și știu că doar eu sunt vinovat de această schimbare a ei, dar mi-e teamă să o ajung din urmă acum, când ea a plecat mult prea departe …”

Ce gândea ea:
“Și dacă te-am iubit, nu te-am iubit pentru aspect, stai tu liniștit … ci pentru felul în care mă făceai să mă simt, ca și cum totul îmi era la picioare, doar pentru mine, făcându-mă să cred că până și morții îi era frică de ochii mei . Ai avut un stil aparte de a mă face să visez, o vulgaritate pură în sărutul tău sălbatic . Dar eu am fost lângă tine, orice ar fi fost, oriunde ai fi mers, pentru ca tu m-ai învățat să mânuiesc focul atunci când îmi dădeai doar apă .”

Ce gândeau ei: nimic !