De când venise în tabără, Skyler auzise constant sunetul vocilor rezidenților, discutând între ei, certându-se, râzând, dezbătând. Se obișnuise cu el. Devenise, oarecum, familiar.
Dar acum era liniște. Complet liniște. Singurul lucru pe care îl putea auzi era sunetul sângelui pompat în urechile ei. Niciun râset, niciun strigăt, niciun cuvânt, nicio șoaptă.
Cu inima bubuindu-i în piept, Skyler se întoarse pe rând spre Jordan, Sam şi Alex. Toți trei păreau la fel de nedumeriți ca şi ea.
'Um, Penelope?' întrebă încet Sam, privind-o pe fiica lui Hypnos, ai cărui ochi mereu obosiți și mici acum erau larg deschiși.
'Ceva s-a întâmplat,' murmură ea, cu ceva care, dacă nu ar fi cunoscut-o, Skyler ar fi crezut că e frică. 'Ceva groaznic.'
Apucându-şi sai-urile, se grăbi să ajungă la uşă, Skyler alergând să o prindă din urmă, strigându-i numele. Însă când ieși din cabana Hypnos iar privirea ei căzu pe ea, Penelope privea în jur, în expresia ei citindu-se pură teroare.
'Nu,' șopti fata. 'Nu, nu, NU,' repetă ea, din ce în ce mai tare.
Când Skyler își întoarse privirea ca să vadă ce vedea şi ea, încremeni.
Găsirea unui inel pierdut pe plajă îi aduce lui Jennifer Rey mai multe probleme decât şi-ar putea imagina vreodată o femeie.
În speranţa că va scăpa de bărbatul ce o torturează de ani buni, ea acceptă un pact cu acesta şi se preface iubita lui pentru o seară. Harry e fiul moştenitor al unei averi impresionante, dar încăpăţânarea de a-i demonstra tatălui său că nu e doar un muieratic cheltuitor, îl duce la extrema de a-şi angaja o iubită "perfectă" pentru o cină cu familia lui şi a le demonstra tuturor că nu e un pierde-vară, aşa cum cred toţi, mai ales fratelui său mai mare, Ryan, care întotdeauna l-a eclipsat.
Dar lucrurile degenerează şi menţionarea testamentului bunicului pentru primul dintre nepoţi care se va căsători, îl face pe Harry să îşi piardă raţiunea şi înainte să îşi dea seama, el şi Jenn se trezesc într-o relaţie mai serioasă decât şi-au dorit să pară.
Familia lui e deja extaziată de cei doi şi nu au de gând să îl lase pe Harry să o piardă pe Jenn, doar Ryan ii suspectează pentru înşelătorie şi încearcă să îi despartă şi să ia moştenirea promisă fratelui său mai mic.
Nu mai au scăpare, aşa că trebuie să se prefacă îndrăgostiţi şi fericiţi unul lângă celălalt, în acelaşi timp în care caută o modalitate disperată să scape de căsătorie.