Absența lui
A trecut mai bine de un an,
și totuși, nimic din el nu s-a șters.
Încă îi știu mirosul,
vocea,
felul în care mă privea...
de parcă, pentru o clipă, eu eram totul lui.
Au trecut luni, oameni, zile în care am încercat să merg mai departe,
dar adevărul a rămas același:
nu l-am pierdut din mine niciodată.
Aceasta nu este doar o poveste,
ci trăirea mea care nu s-a terminat odată cu el.
Este despre cum iubești atât de mult, încât o parte din tine rămâne blocată într-un „aproape" care nu devine niciodată „pentru totdeauna".
Despre cum cauți aceeași privire în alți oameni
și nu o mai găsești.
Despre cum înveți să trăiești cu lipsa cuiva
care, pentru tine, a fost totul.
Pentru că unele iubiri nu se rup atunci când se termină...
ci rămân în tine,
exact așa cum au fost.