Cu gândurile în mână

Privesc pagina albă, goală, de minute în șir. Mă îmbie dulce să îmi afle amalgamul celor mai ascunse gânduri. Îi cad ușor în plasă și degetele mi se aruncă grăbite pe tastatură, însă, în clipa în care ating tastele reci, șuvoiul gândurilor se blochează undeva între creier și vârfurile degetelor. Mâinile mele nu vor să asculte, nu vor să reacționeze. Legătura se rupe, iar gândurile mele mă copleșesc, urlând toate deodată, disperate să fie eliberate.

Clipesc și simt cum mă cuprinde o frustrare apăsătoare. Scrisul e, pentru mine, o terapie. Dar atât de rar reușesc să prind conexiunea dintre degete și minte... De cele mai multe ori, însă, e ca un vis urât în care întinzi mâna disperat să te agăți de marginea salvatoare a prăpastiei, o vezi, e atât de aproape și totuși.. nu o atingi și te prăbușești într-un hău interminabil.