Frica de monstrii

Știi frica aia naivă a copiilor de monștri?
Normal că o știi, mereu te-ai temut de ei. Inima iţi tresaltă la fiecare zgomot din adânca unbră a nopţii, te temi să nu fie un monstru în dulap care să te privească printr-o mică deschizătură insesizabilă în timp ce dormi. După ce stingi luminile, sari direct în pat ca monstrul de sub pat să nu te apuce de picior și să te târască în străfundurile groazei și ale agoniei. Nu te uiţi niciodată pe geam dupa ce se întunecă pentru că ţi-e frică că o să găsești o fiinţă descarnată, cu fâși de piele putrezita care îi atârnă de pe faţă ca și cum ar fi topită și dinţi sfărâmaţi, galbeni sau gri, așezaţi alandala în gingiile roz, evident din cauza lipsei buzelor.
Ţi-e teamă să deschizi ochii în noapte și să vezi pe cineva holbându-se la tine cu un zâmbet flămând, grotesc, lihnit și cu poftă pentru carne fragedă.
Paranoia pune stăpânire pe întreaga ta fiinţă și zdrobește orce simţ al realităţii.
Mintea ta e plină de monștrii.