NICIODATA SA NU SPUI NICIODATA

Prefaţă

În ochii lui se vedea jena, dar trebuia să-i spună.
-Pot să vorbesc şi eu? întrebă Daniel.
-Da, zise ea întorcându-se spre el. Stai să te privesc în ochi, ţi-e mai uşor să mă minţi aşa! N-ar fi pentru prima oară.
-Am cunoscut-o acum două săptămâni. O cheamă Rebecca.
Ca şi cum numele avea vreo importantă!
-A fost chiar necesar s-o prezinţi copiilor?
-Devine serios între noi.
-După doar două nenorocite de săptămâni? Am în frigider o cutie de suc de portocale mai veche decât relaţia ta! Ştii ce înseamnă asta?
-Că ar trebui să cumperi suc? Nici nu termină bine fraza, că deja regretă.
Îl plesni cu toată forţa .
-Îmi pare rău, zise el frecandu-şi obrazul. Dacă te poate ajuta cu ceva, să ştii că mă simt culpabil.
-Culpabil, dar bine, nu-i aşa? Şi nu, nu mă ajută cu nimic. Acum ieşi dracului afară din casa mea!
Oare când relaţia lor fantastică se tranformase într-una de coşmar? Trecuseră de la paharele de cristal, la cele de plastic. Nu-şi dorea să-l mai vadă. Poate doar o dată, când era cu Rebecca. Îşi imagina că ea era la volan, şi ei… sub maşină, unde altundeva?!