Metempsihoză

E nu m-am născut,eu n-am să mor.
Mă dezambiguizez. Tragică aparență vezi tu,dragul meu. Tu ştii că teatrul meu nu-i adevăr,dar nu-i nici mit precum Ulise.
Nu încap nici în pesimismul lui Schopenhauer.Sunt o absență opacă,iluzorie. Sunt acea cârmă şi acea ancoră al unui vas în furtună. Mă transform. Scap din emisfera sudică şi traversez Marea asta.Neagră de aparențe,după:traversez oceanul. În zbor. Sub învelişul coastelor îngerului meu!
Libertate-scrijelesc cu propriile-mi unghii,pe zidul şi închisoarea-mi templu.Toată filosofia nu e decât aforism,un ambalaj de cuvinte,netede,deochiate,te subjugă sub acoperământul tăciunelui de cărbune. Eu nu sunt. “Dumnezeu” există. ‘”Dumnezeu”e un cuvânt.Dumnezeu nu e o persoană şi nu e vinovat de răul din lume. El doar există. E existență. Feeling. Crezi tu că sunt pribeagă şi,n-am casă,n-am paşi sau scară?
Am viață,iar tu nu o înțelegi. Eu nu mă bucur de fericire. Am sâgele rece,dar inima caldă. Am o infinită apartenență către inexistență.