PACATE

Păcate

Emmei îi plăcuse întotdeauna să creadă despre ea că avea curaj şi suflet în acelaşi timp. Fusese o norocoasă a soartei... până în ziua în care destinul a hotărât altfel. Apoi curajul i-a dispărut şi sufletul i-a murit.
"Dorinţa". Şi în latină suna frumos: "Sidere". Însemna "venit din stele".
Angel venise în viaţa ei într-o noapte de vară înstelată, şi o iubise din prima clipă în care o luă în braţe. O iubise mereu, nu doar câteodată; apoi într-o zi, fetiţa dispăru lăsând în urma ei durere şi mult gol.
Emma privea acum cerul înstelat fără să vadă strălucirea astrelor. Vântul şuiera şi şi-ar fi dorit s-o ia cu el şi s-o ducă într-o dimensiune unde durerea nu exista. Ştia că asemenea loc nu se găsea nicăieri. Angel dispăruse si imensitatea nopţii era din ce in ce mai apăsătoare si lunga. Chiar si ziua devenise noapte pentru Emma, iar sufletul nu i se obişnuise cu pierderea. Iubirea îi lăsase urme de sânge, îi atinsese sufletul rănind-o profund. Cum putea să meargă înainte fără scumpa de Angel? Îşi dorea ca timpul să fie de partea ei, să se poată întoarce cu cinci ani în urmă şi să schimbe totul. Şi-şi mai dorea să nu mai plângă niciodată!
Începu să plouă şi Emma se lăsă să cadă pe iarba umedă, ca şi cum stropii de ploaie erau prea mari si prea grei pentru a le rezista. Cu faţa plină de lacrimi amestecate cu ploaie, strigă în noapte dorindu-şi ca vântul să-i ducă chemarea la urechile lui Angel, a tuturor îngerilor şi la Dumnezeu.
Îi va auzi oare cineva ruga?