Se spune că după trei ani dragostea dispare. Însă ce faci dacă nu este așa? Ba din contră îl iubești cu toată ființa și ți-ai dori ca el să fie fericit, însă fericirea lui este clădită pe nefericirea voastră ca și cuplu. O singură hârtie și totul s-a schimbat. Nu aș putea descrie în cuvinte ceea ce am simțit în ziua când acel blestemat de avion mi-a luat ceea ce am mai de preț. Inima. " - Știi că nu și-ar fi dorit să fi așa, nu? Dau din cap în semn că "da". Și chiar știu asta. Doar că nimeni nu ne învață cum să trăim fără acea persoană specială. Nimeni nu este pregătit să trăiască incomplet. Sau eu una nu sunt. Știam de când l-am cunoscut că viața mea nu v-a mai fi la fel atunci când acei ani vor trece. Și totuși au trecut , iar pentru mine sfârșitul a venit prea devreme. Nu eram pregătită să îi dau drumul și încă nu sunt. Închid ochii și îmi încrucișez brațele la piept. Aș vrea să fiu în camera mea să pot să mă uit la poze și filmulețe, dar nu am mai dat de mult pe acasă și nici nu știu când o să îmi adun curajul să merg pe acolo. Dar poate că a venit vremea să înfrunt adevărul. Nu o să pot să îl aduc înapoi, dar poate într-o zi o să ne întâlnim și o să îmi zâmbească din nou așa ca altădată. Asta dacă mă va ierta într-o zi. Eu deja știu că nu am să mă iert pentru ce i-am făcut, dar am speranța că el o va face într-o zi. Aș vrea să îi fac cu mâna ,dar mi se pare prea ciudat. Așa că ma uit insistent spre drumul care știu că dă spre locul care altcandva îl numeam acasă. -Vrei să pleci,nu? Nu îi dau niciun semn, ci mai stau puțin pe gânduri. Apoi pur și simplu plec. Mă îndepărtez de el. Un pas, doi pași. "