În urma razboiul dintre oameni si vampiri, printesa Genya, este obligata sa se casatoreasca cu printul Emmit, unul dintre descendentii la tronul vampirilor, ca sa readuca pacea pe pamant.
Dar cand greutatile sunt prea multe, iar suferinta o doboara, decide sa se razbune pe calaul mamei sale, ca sa poata arata ca nu este doar o simpla fata care abia a iesit din bancile scolii.
"Brusc in camera, lumina lumanarilor se stinge, ea lasand lectura pe margina fotoliului. Focul ce îl avea aprins in semineu se stinse si el, biblioteca fiind intr-o mare bezna.
Tot ce putea auzi era doar ticaitul ceasului cu pendula asezat deasupra suportului de la semineu. Pupilele i se maresc, si clipeste de cateva ori, incarcand sa distinga cate ceva, lumina lunii ce patrunde pe fereastra bibliotecii fiind foarte difuza.
Incremeneste cand aude un soi de pasi pe pardoseala,aceasta respirând intretaiat. Nu putea intelege cine este, desi avea o vaga impresie, pasi oprindu-se langa ea. Simti pe umar o simpla atingere, inchizand constant ochii. Un miros intepator, ii cuprinse simtul, insipirand. Isi aduce aminte de momentele cand ii aducea mamei sale crendute cu flori de iasomie din gradina pentru leacurile binefacatoare, dar si de cel mai mare cosmar al vietii ei.
Pasii pornira din nou, ea abia mai respirand. Ii era frica sa vada cu cine are de-a face, dar un curaj ciudat pune stapanire pe ea, ridicandu-de brusc din fotoliu.
-cine este acolo?spune aceasta, dar nu primi niciun raspuns.
O lumina a unei lumanari puse pe un birou din coltul incaperii se iveste, ea indreptandu-se cu pasi mici spre sursa care face umbre pe peretii intunecati. Aici gaseste o scrisoare pe care o ia in mina cu miscari tremurande, incercand sa vada se afla inauntru. Scrisul este unul ordonat, scris cu pana, dar mesajul o lasa pe ganduri. Cand intoarce scrisoarea, vede insemmatul, trecand-o un fior imediat.
-Cu mult drag, si sper sa ne revedem curand, al tau calau!-"
Atentie! +15 ani
Volumul doi din seria 'Vampirium'.
" - Deci Emma vine de la Emilia?
- Emma de la Emma.
- Nu îți place?
Dau din cap negativ de mai multe ori, până când părul îmi acoperă cu totul fața. Încerc să îl îndepărtez, dar eșuez după mai multe încercări și îl las exact în același loc, înfrântă. Nu trebuie să văd dacă știu unde îmi este gura, constat în timp ce mai beau puțin.
- De ce? continuă cu întrebarile și abia după ce îmi face semn cu umărul realizez că vorbea cu mine.
- Nu știu, pur și simplu nu îmi place. Mi se pare că nu mi se potrivește.
- Mie îmi place.
- De ce? mă întorc pe jumătate spre el, să îl pot privi mai bine.
- Pentru că ți se potrivește."