Se apropie de mine tremurând. -Scuze. Îmi pare foarte rău pentru ce ai văzut...te rog,nu fugi! Iartă-mă,Claire! Nu am putut să-ți spun...nu puteam,spune căzând peste genunchii mei şi începând să suspine. -Tu...tu eşti monstrul pe care eu îl vânam,şoptesc privind confuză zarea. O lacrimă dansa ritmat pe obrazul meu. -Nu,nu,Claire,eu sunt tot eu,sunt băiatul acela de care te-ai îndrăgostit,cel cu care te-ai tachinat mereu. Sunt tot eu. -Băiatul de care m-am îndragostit nu mi-ar fi ascuns asta! mă ridic urlând. Tu nu eşti băiatul acela,tu eşti un monstru. Iar eu aveam obligația să te omor. Mă îndepărtez de luminişul în care ne aflam el venind după mine. -Pleacă! Pleacă,altfel te voi omorî! strig împingându-l. Apoi fuge în pădure. Îmi continui drumul auzind din depărtări urlete de lup.