Suprimarea sinelui

De câte ori în societate, la școală sau chiar cu prietenii suntem mai mult absenți decât prezenți? De câte ori deși avem idei, cunoaștem răspunsuri sau deși am putea fi direct implicați alegem să stăm pe margine? De câte ori am avut șansa de a vorbi, de a exprima, de a explica, de câte ori am simțit dar am tăcut? - De cele mai multe ori.
În acel moment ne-am desconsiderat noi înșine veridicitatea ideilor, ne-am îngrădit utilitatea prin neimplicare, ne-am anulat eul prin absența exprimării.
Desigur, unii vor nega importanța comunicării afirmând că nu le pasă ce cred cei din jur, iar alții se vor condamna pentru 'handicapul' lor; în orice caz afirmarea sinelui prin comunicare este vitală!
Și, DA, eu sunt așa: absentă din prezent, care după ce a trecut știe că putea mai mult, care a tăcut păstrându-și ideile pentru ea.
Însă voi reuși oare să-i revendic sinelui dreptul de a se fi afirmat?