Aromă de cireșe

Mă nasc, trăiesc și mor. Totul se întâmplă rapid, pe fugă. Uneori nici nu remarc acest lucru. Sunt prins în acest ciclu fulgerător al vieții și încerc să nu mă pierd pe mine însumi în toată aceasta agitație.

Mă trezesc, alerg și mă hrănesc dacă apuc. Un suflet, atât îmi trebuie. Stiu care este prețul acestui act, dar nu am timp să contemplez asupra acestui lucru.

Nici nu imi mai amintesc câte suflete am furat până acum. Nici măcar chipurile celor ale căror vieți le-am distrus cu un simplu gest. Nu era vina mea, trebuia să supraviețuiesc. Sau, cel puțin asta tot încercam să mă conving.

Și după a apărut ea. Celeste. Iar viața a devenit mai mult decât o fugă sau o continua lupta pentru supraviețuire.

" - Dragostea are aromă de cireșe, spune.
- De ce de cireșe? întreb.
Și, chiar dacă eram într-un club plin ochi, pentru o secundă am crezut că suntem doar noi doi. Că toţi ceilalți dispăruseră și noi eram singurii oameni de pe pământ. Aceea a fost secunda în care s-a aplecat spre mine, cu buzele ei la câţiva centimetri de urechea mea.
- Pentru că...Poţi să nimerești una bună. Dulce. Și poţi fi fericit. Dar, de asemenea, poţi nimeri una acră, stricată. Și atunci...ei bine, ai încurcat-o."
Îi mulțumesc lui LonelyRaven pentru că m-a ajutat cu descrierea.