Singura funcţie a minţii este de a diviza la nesfârşit. Rolul inimii este de a vedea ceea ce uneşte, lucru de care mintea nu este deloc capabilă. Mintea nu poate să înţeleagă ceea ce se află dincolo de cuvinte; ea poate să înţeleagă numai ceea ce este corect din punct de vedere lingvistic, ceea ce este corect din punct de vedere logic. Ea nu este preocupată de existenţă, de viaţă, de realitate. Mintea este, ea însăşi, o ficţiune. Poţi trăi şi fără minte. Însă nu poţi trăi fără inimă. Şi cu cât existenţa ta este mai profundă, cu atât este şi inima ta mai implicată. Primul lucru este acela de a te accepta în mod profund pe tine însuţi. Fiecare se simte inferior într-un fel sau altul. Motivul este neacceptarea faptului că fiecare este unic. Nu se pune problema superiorităţii sau a inferiorităţii. Fiecare face parte dintr-o categorie care îi este proprie şi din acest lucru nu rezultă nicio comparaţie. Oamenii sunt atît de diferiți încît nu mai poți memora satisfacțiile pe care soarta le oferă. La fel ca unii adolescent, Kira Madisson își scufundă speranțele într-un punct anumit : școala . Familia ei se destramă cite puțin alături de sufletul ei plăpînd și firav. Desigur studiile îi pot oferi un nou univers al înțelepciunii însă dorința aventurii spulberă zidurile de cărți din jurul ei.Se chimbă ea însăși și nu în partea cea bună.Gustul nebuniei îi provoacă anumite decizii legate de noul înger,Nickolas Hermintton apărut în viața ei. Va putea satisface romanul după rezumat sau va cădea în plasa orbitoare?! Ar fi un înger cel care a provocat-o la nebunie sau o provocare lașă ?