Actul I

Nu te voi deranja atunci când te vei simți singur, nu atunci când vei vorbi despre tăria ta impusă, de sângele tău rece și de capacitățile ignoranței.
Este amuzant sa-ti privesc cuvintele tocite intre ele, unde unicul tău argument ce-l aduci in fața lașității, sunt toate lacunele tale în rațiune.
Degeaba crezi ai dobândit ceva mecanic, ireal, născut dintr-un sentiment străin.
Degeaba îmi joci rolul criticului si scepticului de serviciu.
Degeaba încerci sa adopți atitudinea folosind-o ca un mijloc de transport pentru verificarea dezvoltării mele cognitive.
Da, stăpânesc bine cuvintele,virgulele, iubitule... nașterea ta mutilează din frica despărțirii de singurătate.
Degeaba iți sporești aroganța intr-un sentiment ce nu vrea să se nască, așa cum ti-ar fi total inutil sa-mi transformi încrederea în victimele vieții.
Încerci sa-ti strecori semnele disperate, neobservate aparent ochiilor mei goi.
Cere-ti iertare!
O sa-ti dau si asta, dar nu ma întreba când... pentru ca am îngropat-o cu mult timp in urmă în cinism și dor.