Sacrilegiul Nebunului

-Vergara nu ar fi vrut ca tu sa...
-Vergara nu a vrut nimic de la mine!mi-o tăie el scurt, fără a se răsti, declanșând însă aceeași avalanșă de fiori pornindu-mi din creștet, tulburându-mi treptat întreaga ființă.
Am înghițit în sec. Un strop de sudoare mi se prelinse pe tâmplă și atunci, afară, viscolul se înteți.
Evelyn intră brusc in transă: privea in gol, cu ochii mari, cu buzele ușor depărtate, tremurânde. Lucius o prinse de umeri si o scutură:
-Eve? Evelyn...Evelyn, ce e?!
Mi-am aruncat privirea spre Marsell, care doar ridică în silă colțul stâng al gurii, plecându-și privirea. Parul argintiu ce-i încadra perfect chipul îi ascundea acum în umbră sibilică expresia.
-E aici, spuse pe același ton neutru.
Flacăra singurei lumânări care încerca cu naivitatea unui copil să lumineze grandioasa încăpere începu să pâlpâie...iar in momentul în care Eve își dădu ochii pe spate si căzu aparent fără vreun motiv, se stinse...lăsându-ne pradă la orice ne rezervare bezna...