Anul in care am murit

Anul in care am murit

  • WpView
    Reads 229
  • WpVote
    Votes 5
  • WpPart
    Parts 1
WpMetadataReadOngoing
WpMetadataNoticeLast published Fri, May 10, 2019
Ea? Ea este precum cel mai adanc ocean in care omul s-ar fi putut scufunda vreodata. In ea se ascund cele mai ciudate si inexplicabile lucruri pe care nici macar cei mai renumiti oameni de stiinta nu le pot explica.Ea este insusi definitia misterului.Ea este complicata, atat de complicata prin simplitatea ei. El? El este motivul principal pentru care cele mai mari dezastre naturale pe care omenirea le-ar fi putut intalni sunt numite dupa fiintele umane .El este precum o tornada de vant ce distruge tot in calea sa pentru a-si atinge scopul .El pare simplu, dar pe cat de simplu pare, pe atat de complicat este . Dar ce se intampla oare cand o devastatoare tornada si oceanul se intalnesc?
All Rights Reserved
#333
pericol
WpChevronRight
Join the largest storytelling communityGet personalized story recommendations, save your favourites to your library, and comment and vote to grow your community.
Illustration

You may also like

  • Ochii de gheață din adâncul zăpezii
  • ~Prințesa si Mafiotul ~
  • You are mine//J.JK//
  • Thalas: Căpitanul nimănui
  • LUPII DE NOAPTE. Cronicile Taberei Kazdin, vol. 1
  • El Silencio de Madrid
  • Din Prostie In Poveste - Cum Sa Strici Tot Si Sa Pari Ok
  • A House of Second Chances
  • VULTURII MĂRILOR. Cronicile Taberei Kazdin volumul 3
  • Elin

"Un foșnet de zăpadă călcată m-a făcut să-mi țin respirația. Am privit înspre marginea pădurii și l-am zărit. Era fința. Nu se ascundea de data asta, nu încerca să se piardă în umbre. Stătea drept, cu mantia albă fluturându-i în jur, ca și cum chiar vântul s-ar fi înclinat în fața lui. Ochii lui... îmi străpungeau sufletul. Am făcut un pas, apoi altul, coborând scările cabanei. Știam că ar trebui să trezesc pe cineva, să nu fiu singur, dar ceva mă împingea înainte. Parcă mă chema. Parcă legătura dintre noi exista cu mult înainte ca eu să pășesc în pădurea asta. -Cine... cine ești? am întrebat, vocea mea tremurând ca o frunză prinsă între furtuni. El nu a răspuns. Doar a ridicat o mână, iar în palmă s-a strâns fulg după fulg, până când zăpada a devenit o sferă străvezie, luminoasă, ca un ciob de cer înghețat. Mi-a arătat-o, și pentru un moment am avut impresia că văd ceva în ea - umbre de chipuri, ziduri de gheață, un secret ce pulsa în adâncul pădurii."

More details
WpActionLinkContent Guidelines