Alexander (vol I-II)

Alexander (vol I-II)

  • WpView
    LECTURAS 7,427
  • WpVote
    Votos 934
  • WpPart
    Partes 32
WpMetadataReadContinúa
WpMetadataNoticeÚltima publicación lun, ene 8, 2018
Katherine, o adolescentă tipică, ce trăiește în prezent și lasă soarta să o ghideze către viitor. Alexander, aparent, băiatul perfect, dar nu și pentru micuța Kath. Cei doi sunt cei mai buni prieteni,sau asta credea Katherine. Sentimentele lui Alexander sunt prea profunde, lipsite de îndoială. (volumul I) Aparent, totul este înșelător... nu poți avea încredere în nimeni. Să vezi întunecat, să te auzi pe tine din trei locuri diferite ale camerei, să fii forțată să te îndopi cu medicamente care nu sunt altceva decât niște droguri proaste. Tu ai habar cum e să privești cu ochii plini de lacrimi lumina difuză ce se strecoară în cameră printr-o fereastră pusă la mama dracu' că nu e nicio fereastră aici, dar intră raze de lumină uneori? Tu ai idee cum e să uiți cine ești, cine ai fost și să nu mai știi dacă vei fi cineva vreodată? Că asta simt eu. Asta simt eu, Alexander! Prietena ta cea mai bună simte că nu are nici măcar un scop în viața asta, fata pe care pretindeai că o iubești este oprită în fiecare secundă a existenței ei din a se sinucide... A înnebunit... de dor... de frică... de tot. (volumul II) Coperta este realizată de @LaurétteStøwsky.
Todos los derechos reservados
#104
bff
WpChevronRight
Únete a la comunidad narrativa más grandeObtén recomendaciones personalizadas de historias, guarda tus favoritas en tu biblioteca, y comenta y vota para hacer crecer tu comunidad.
Illustration

Quizás también te guste

  • Pânză de păianjen
  • 00:00 | Apelul necunoscut
  • Trandafirul nostru
  • Fluturi din cenușă [FINALIZATĂ]
  • Dear Bully
  • I need you (BoyxBoy) ✔
  • Imaginea perfectă de Crăciun
  • It's a lesbian thing
  • Mesaje anonime

Pânză de păianjen e o poveste scrisă cu cerneală de păcat și tăcere "- Îți dai seama că mă rog să nu apari, și tot ce fac e să te aștept? Că mă uit la tine și mă simt murdar? Că am hainele astea pe mine și nu mai cred nici în ce port, nici în ce predic? Privirea îi coboară rușinată, dar vocea i se frânge. În continuare își menține acel zâmbet sfidător - ispititor, aproape profan - care m-a tulburat din prima zi. M-a făcut să-mi pierd cumpătul, să-mi rătăcesc mintea și să calc în picioare tot ce juruisem în fața altarului. - Mi-e rușine, Ilinca. Mi-e rușine de tine. Pentru că nu pot... să nu te vreau."

Más detalles
WpActionLinkPautas de Contenido